Prefectul Cornoiu a motivat atacarea ultimei decizii a Consiliului Local privitoare la schimbarea lui Ion Gigi Matei

miercuri, 8 iulie 2015

Prefectul judeţului Vâlcea, Dumitru Nicu Cornoiu, informează că, în urma exercitării controlului de legalitate în baza art.19 alin.l lit.e din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a constatat că Hotărârea nr. 133 din 30 iunie 2015 privind modificarea Hotărârii Consiliului local municipal Râmnicu Vâlcea nr. 57 din 27.03.2014., adoptată de Consiliul local al municipiului Rm. Vâlcea, este nelegală şi a decis atacarea la instanţa de contencios administrativ. Hotărârea nr. 133 din 30 iunie 2015 a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 59 şi art. 61 din Legea nr. 24/2000 republicată privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare. Modificarea sau completarea unui act administrativ este admisă numai dacă nu se afectează concepţia generală ori caracterul unitar al acelui act sau dacă nu priveşte întreaga ori cea mai mare parte a reglementării în cauză; în caz contrar actul se înlocuieşte cu o nouă reglementare, urmând să fie în întregime abrogat. Hotărîrea nr. 57 din 27 martie 2014 este un act administrativ cu caracter individual, intrat în circuitul civil, care nu poate fi modificat. Reglementările şi efectele produse de Hotărârea nr. 133 din 30 iunie 2015 sunt identice cu cele cuprinse de hotărârile nr. 100, 101 din 2 iunie 2015 şi hotărârile nr. 126, 127 din 8 iunie 2015, acte administrative atacate de prefect la instanţa de contencios administrativ care sunt suspendate de drept. Prin urmare, se încalcă prevederile art.16 alin.l din Legea nr. 24/2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, „în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe