Infracţiuni rutiere şi transporturi ilegale de lemne şi pepeni

miercuri, 8 iulie 2015

La data de 06 iulie a.c., în jurul orei 21.00, C. Ilie, de 18 ani, din com. Alunu, a condus pe DJ 605 C - Alunu, un moped, fără a poseda permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal în care urmează să se efectueze cercetari sub aspectul comiterii infractiunii prevăzute şi pedepsite de art. 335, alin. 1 din Codul Penal. În data de 06 iulie a.c., G. Ion, de 58 ani, din comuna Bujoreni, a transportat într-o autoutilitară, din localitate 2,465 m.c. scândură specia molid, fără a deţine documente de provenienţă. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional, iar cantitatea de material lemnos a fost confiscată. La data de 6 iulie a.c., C. Marian, de 39 ani, din comuna Tăureni, jud. Mureş, a transportat într-un autovehicul 2008 kg pepeni verzi în vederea comercializării pe DN 64-Râureni. În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că bărbatul nu deţine documente de provenienţă şi transport, motiv pentru care bărbatul a fost sancţionat contravenţional şi cantitatea de fructe a fost confiscată. La data de 6 iulie a.c., poliţiştii în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza oraşului Băbeni – DN 64 judeţul Vâlcea au depistat pe R. Victor, de 50 de ani,   din oraşul Băbeni, în timp ce conducea un motociclu fără să posede permis de conducere. De asemenea, a rezultat faptul că motociclul avea inspecţia tehnică periodică expirată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe