|joi, iulie 20, 2017
  • Follow Us!

Caravana mobilităţii si traiului independent ajunge în judeţele Vâlcea şi Gorj 

Ajutor-handicapati

 

Servicii specializate pentru tinerii cu dizabilităţi locomotorii şi intelectuale din România

 

În perioada 6 – 10 iulie, Fundaţia Motivation România, în parteneriat cu Fundaţia Special Olympics din România, va furniza servicii gratuite de evaluare a sănătăţii şi a nevoii de sprijin social pentru tinerii cu dizabilităţi locomotorii şi intelectuale din judeţele Vâlcea şi Gorj.

 

Acestea vor fi livrate prin intermediul unei Caravane a mobilităţii şi traiului independent care va fi instalată în 7-8 iulie în satul Bărbătești, (judeţul Vâlcea), iar în perioada 9-10 iulie în comuna Bucșana (judeţul Gorj). Această acţiune constă în instalarea a două corturi şi a două vehicule de mari dimensiuni pe terenuri puse la dispoziţie de autorităţile locale şi invitarea tinerilor, identificaţi în prealabil, de a participa la activităţile oferite în cadrul Caravanei.

 

Acţiunile Caravanei mobilităţii au început în luna aprilie a acestui an. Până în momentul de faţă au fost deserviţi 181 tineri cu dizabilităţi locomotorii şi intelectuale din următoarele judeţe: Sibiu, Cluj, Braşov, Harghita, Vaslui și Bacău. Pe parcursul întregului proiect implementat de către cele două fundaţii în perioada 20 ianuarie 2015 – 30 aprilie 2016, Caravana mobilităţii va deservi un total de 300 de tineri cu dizabilităţi locomotorii şi intelectuale din întreaga țară. Următoarele judeţe care vor găzdui Caravana sunt: Buzău şi Brăila.

 

„Am ales această soluţie din credinţa că, în special în cazul tinerilor cu dizabilităţi din zone rurale sărace, izolate, este necesară deplasarea noastră cât mai aproape de ei şi acordarea de sprijin pentru ca aceştia să poată primi servicii esenţiale de sănătate și trai independent. Mai mult, prin organizarea Caravanei credem că putem oferi o soluție inovatoare, puţin costisitoare, dar foarte eficientă în facilitarea accesului tinerilor cu dizabilități la risc la servicii nedisponibile în prezent în comunitățile lor” (Anca Beudean, Manager Proiect).

 

Serviciile oferite tinerilor cu dizabilități la Caravana mobilității și traiului independent sunt:

 

•             Evaluare şi informare privind sănătatea: măsurarea tensiunii şi glicemiei, testarea pentru identificarea prezenţei unei infecţii urinare, testare osteoporoză, evaluare deformări posturale, identificarea escarelor şi instruire privind prevenirea şi îngrijirea acestora, consiliere pentru sănătate şi nutriţie, consiliere emoţională.

•             Sesiuni de instruire de viaţă independentă, utilizare a scaunului rulant şi prevenire a principalelor probleme de sănătate cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi locomotorii (escare, infecţii urinare, deformări posturale).

•             Evaluare si prescriere de echipamente de mobilitate persoanelor cu dizabilitati locomotorii care nu au un astfel de echipament, respectiv reparaţii/adaptări de echipamente de mobilitate care necesită astfel de lucrări.

•             Evaluarea abilităţilor sportive.

•             Informare privind drepturile persoanei cu dizabilităţi la echipamente de mobilitate, dispozitive medicale decontate de casele de asigurări de sănătate, accesibilitate, educaţie, angajare etc.

•             Evaluarea nevoilor de servicii de sprijin complexe necesare integrării socio-profesionale a tinerilor cu dizabilităţi.

 

Activitățile Caravanei au loc sub îndrumarea unei echipe multidisciplinare formată din instructor de viață independentă, kinetoterapeut, asistent medical și tehnician pentru reparații și adaptări ale scaunelor rulante. Problema transportului / accesului dificil cu care se confruntă beneficiarii proiectului va fi rezolvată prin asigurarea transportului la aceste acţiuni de către vehicule ale echipelor regionale Motivation.

 

Iniţiativa Caravana mobilităţii şi traiului independent face parte dintr-un proiect mai amplu, „Mobilitate şi Viaţă Independentă pentru tinerii cu dizabilităţi din România”, implementat de Fundaţia Motivation România şi Fundaţia Special Oympics din România, cu sprijinul financiar al Programului RO10-CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. Valoarea finanţării este de 1.285.131,60 lei.

 

Scopul proiectului este să contribuie la incluziunea socială şi economică a tinerilor cu dizabilități locomotorii și intelectuale cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, prin crearea unui sistem de servicii integrate. Acestea includ evaluarea nevoilor și intervenție personalizată prin instruire pentru viață independentă, activități sportive, informare și consiliere privind accesarea serviciilor dedicate persoanelor cu dizabilități. Proiectul se adresează în special tinerilor din zone rurale, sărace sau izolate, cu acces redus la servicii de sănătate, educaţie și angajare.

 

Leave a Response