|marți, iulie 25, 2017
  • Follow Us!

SC Urban SA acuză Primăria Râmnicu Vâlcea de atribuire ilegală a contractului de salubrizare 

urban

 

Societatea comercială S.C. Urban S.A a anunţat că va înainta plângeri Primăriei Râmnicu Vâlcea pentru atribuirea ilegală în urma licitaţiei a serviciului de salubrizare a oraşului.
„Licitaţia pentru salubrizare a municipiului Râmnicu Vâlcea a fost câştigată de către S.C. Romprest, contractul s-a semnat vineri urmând ca salubrizarea să înceapă de la 1 august. Vestea tristă pentru vâlceni este că firma BRAI CATA componentă a grupului URBAN a oferit cel mai mic preţ, 2,74 lei pe persoană, şi tocmai din cauza acestui preţ a fost exclusă din licitaţie, neţinându-se cont că a fost singura firma participantă la licitaţie care deţine un contract cu o staţie de sortare a deşeurilor reciclabile, condiţie care era obligatorie în caietul de sarcini. Noi vom depune plângeri împotriva comisiei de evaluare o ofertelor din cadrul Primăriei, care a atribuit ilegal serviciul de salubrizare unei firme care nu are aşa ceva”, a declarat directorul comercial al S.C. Urban, Dan Ceauşescu.

Acesta a mai adăugat că Agenţia de Mediu din Râmnicu Vâlcea nu a primit nicio solicitare din partea Romprest pentru autorizare staţie de sortare sau declarare punct de lucru. De partea cealaltă, viceprimarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Eduard Vârlan, a precizat că Urban SA a depus contestaţie la CNSC, iar răspuns CNSC a fost că licitaţia a fost corectă şi atribuirea s-a făcut legal. Salubrizarea în Râmnicu Vâlcea a fost realizată în ultimii 10 ani de către S.C. Urban S.A, însă primăria a reziliat contractul cu Urban din cauza neplăţii redevenţei. În primăvara acestui an a fost organizată licitaţia pe care a câştigat-o S.C. Romprest. AGERPRES

Primăria Râmnicului: Romprest este noul operator al serviciului de salubrizare

Pe de altă parte, Primăria Râmnicu Vâlcea a transmis tuturor asociaţiilor de proprietary şi agenţilor economici un coomunicat, prin care îi înştiinţează că noul operator al serviciului public de salubrizare pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea este ASOCIEREA S.C. ROMPREST ENERGY SRL și SC COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A:

„Prin prezenta, vă comunicăm că începând cu data de 01.08.2015 SC URBAN SA nu va mai presta serviciul public de salubrizare pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea.

Din data de 01.08.2015 noul operator al acestui serviciu este ASOCIEREA S.C. ROMPREST ENERGY SRL și SC COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A. – lider de asociere SC ROMPREST ENERGY SRL în baza Contractului de delegare nr.23205/26.06.2015, încheiat ca urmare a finalizării procedurii de licitație publică deschisă organizată de autoritatea contractantă Municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru atribuirea Contractului de delegare a unor activități componente ale Serviciului Public de Salubrizare în Municipiul Râmnicu Vâlcea.

Prin urmare, vă aducem la cunoștiință că, aveți obligația de a încheia contractul de prestări servicii cu operatorul ASOCIEREA S.C. ROMPREST ENERGY SRL și SC COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A. – lider de asociere SC ROMPREST ENERGY SRL.

In cazul refuzului semnării contractului cu operatorul mai sus menționat, vor fi incidente prevederile art.30, alin.5 din Legea 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, conform cărora: “Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei refuzul utilizatorului de a încheia contracte de prestări servicii cu operatorul de salubrizare licențiat în aria de delegare respectivă”. – semnează viceprimarul cu atribuţii de primar, Gigi Matei.

 

Leave a Response