Un mort și trei răniți grav într-un accident de circulație produs la 1600 metri altitudine

duminică, 21 iunie 2015

Un tânăr de 26 de ani și-a pierdut viața și alți trei au fost grav răniți și au ajuns la Spitalul Județean de Urgență din Râmnicu Vâlcea, în urma unui accident rutier petrecut sâmbătă spre duminică noaptea, la cota 1.600, pe drumul Horezu - Vârful lui Roman.

"Sâmbătă spre duminică, C. Andrei de 20 de ani din Vaideeni, în timp ce conducea pe drumul Horezu — Vârful lui Roman, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat. Din păcate, T. Adrian de 26 de ani din Horezu a decedat pe loc iar alți trei pasageri au ajuns cu răni grave la Spitalul de Urgență din Râmnicu Vâlcea. Au fost recoltate probe de sânge și se fac cercetări sub aspectul uciderii din culpă și vătămare corporală", a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.

Drumul, în lungime de 8 km., care urcă la cota 1600, la stațiunea Vârful lui Roman, nu este asfaltat iar când condițiile meteo sunt nefavorabile se circulă cu dificultate pe serpentine.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe