Senatorul Coca îi cere ministrului Economiei detalii despre programele de revigorare a petrochimiei

vineri, 19 iunie 2015

 

Zilele trecute, senatorul PSD Laurenţiu Coca a formulat două interpelări în Parlament pe care le-a adresat lui Mihai Tudose, ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, şi ministrului Educaţiei. În prima interpelare adresată ministrului Economiei, pe tema programelor de revigorare a petrochimiei, se spune: „Săptămâna trecută s-au făcut publice cifrele privind creşterea comerţului exterior al României. Aceasta este informaţia pozitivă, însă mai puţin bune sunt datele privind deficitul comercial. Din acest punct de vedere nedumerire crează deficitul pe dimensiunea export/import în domeniul petrochimiei (combustibili şi lubrifianţi), unde importurile au fost cu 40% mai mari, cu toate că ţara noastră dispune de capacităţi de producţie. În acest context al informaţiilor doresc un răspuns privitor la programele de revigorarare şi competitivitate ale petrochimiei din România. Solicit răspuns scris”. În a doua interpelare adresată lui Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, pe tema utilizării fondurilor europene destinate educaţiei în exerciţiul bugetar 2014-2020, se menţionează: „În exerciţiul bugetar al UE pentru 2014-2020, România are alocaţi pentru dezvoltarea resurselor umane peste 4 miliarde de euro. Din această sumă peste un miliard de euro revin educaţiei. În legătură cu utilizarea acestor resurse vă solicit un răspuns din care să rezulte cum este pregătit sistemul nostru de învăţământ pentru a cheltui cu folos, pentru progresul educaţiei şi al societăţii româneşti, cei peste un milliard de euro de la bugetul UE destinaţi educaţiei. Solicit răspuns scris”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe