|duminică, octombrie 22, 2017
  • Follow Us!

CPL Râmnicu Vâlcea – povestea tristă a combinatului fantomă 

CPL-1

Mulţi dintre locuitorii zonei de nord a municipiului Râmnicu Vâlcea îşi amintesc cu nostalgie de sirena care îi trezea în fiecare dimineaţă la ora 7 şi care anunţa de fapt începutul schimbului la Combinatul de Prelucrarea Lemnului (CPL) din oraş. Combinatul de Prelucrarea Lemnului a fost creat în 1948, în locul unei mici fabrici de mobilă, care a funcţionat până la naţionalizare. În acei ani, CPL se afla la marginea oraşului şi a fost de fapt prima fabrică de amploare din oraş, numărul angajaţilor crescând în timp şi depăşind în anii ’80 cifra de 1.000, care lucrau în câte două schimburi. De numele CPL se leagă de fapt primele blocuri din Râmnicu Vâlcea, nişte blocuri cochete cu un etaj care iniţial fuseseră planificate pentru a fi cămine muncitoreşti, dar acestea, spre deosebire de cele construite în anii ’80, au păstrat o arhitectură elegantă şi erau destul de spaţioase.

Ideea înfiinţării acestui combinat industrial a avut la bază faptul că judeţul Vâlcea deţine unul din cele mai mari fonduri forestiere din ţară, erau deja cunoscute exploataţiile de material lemnos de pe Valea Lotrului, Valea Oltului, Valea Cheii sau Valea Olăneştiului. Încet se pune astfel baza, la Râmnicu Vâlcea, unuia din cele mai importante centre de exploatare şi prelucrare a lemnului.

Combinatul se întindea pe o suprafaţă întinsă de câteva zeci de hectare pe malul drept al Oltului, însemnând laboratoare uzinale, fabrică de mobilă, ateliere de prelucrare, hale de depozitare, dar şi un turn de apă.

În anii ’70 oraşul s-a întins în jurul acestui combinat apărând chiar un cartier care poartă numele CPL. Totodată, Ministerul Educaţiei decide şi înfiinţarea la Râmnicu Vâlcea a unui liceu cu specific forestier în care sunt pregătiţi elevi pentru a lucra ulterior în această fabrică.
După 1980, CPL începe să producă cu precădere pentru export, dormitoarele şi livingurile care se fabrică la Râmnicu Vâlcea apar în zeci de reviste de profil. În anii ’80, milioane de români aveau în casă celebra bibliotecă pe tot peretele care se producea la Râmnicu Vâlcea sau dulapurile cu trei sau patru uşi. Se remarcă o serie de meşteri tâmplari care creau aşa zise opere de artă în lemn. Ulterior după 1990, aceştia au reuşit să-şi deschidă mici fabrici de mobilă de succes. CPL Râmnicu Vâlcea era considerat întreprindere fanion a economiei socialiste, potrivit datelor din acea vreme, produsele de aici care mergeau la export contribuind la o parte din plata datoriei externe a României. După 1985 pentru a cumpăra un fotoliu de la CPL era nevoie de relaţii sus-puse, iar preţul nu era deloc unul modest. Nu mai spunem de celebra sonerie de ora 7 care suna la CPL şi se auzea din orice punct al oraşului.

În 1989, din păcate, muncitorii de la CPL Râmnicu Vâlcea primesc un renume nemeritat, care a rămas, însă, în istorie: „ciomăgarii de la Vâlcea”. Asta din cauza faptului că pe 18-19 decembrie 1989, PCR dă ordin ca la Râmnicu Vâlcea să fie confecţionate bâte de lemn, iar mai multe garnituri de tren au fost încărcate cu angajaţi ai CPL, luaţi direct din schimb şi trimişi la Timişoara pentru a-i „ciomăgi pe huliganii şi maghiarii care vor să rupă Banatul din teritoriul românesc”.

Numai că muncitorii, informaţi de la Radio Europa Liberă despre adevărul evenimentelor de la Timişoara, când au ajuns în Banat au pactizat cu revoluţionarii, iar restul garniturilor care încă nu ajunseseră au fost întoarse de drum.

După 1990, ca orice agent economic din România, CPL a traversat cu greu primii ani ai tranziţiei. O parte din active au fost cumpărate prin metoda MEBO de către salariaţi, dar apariţia micilor ateliere private de mobilă şi a mobilierului uşor a dus la declinul combinatului.
După anul 2000, omul de afaceri Viorel Cataramă a cumpărat activele CPL şi a încercat să resusciteze fabrica, restructurând ceea ce nu mai era rentabil. Angajaţii s-au redus la jumătate, iar după patru ani Cataramă a decis să vândă activele combinatului, inclusiv terenul, grupului belgian Belrom. Presa vremii a numit afacerea un autentic tun imobiliar. Sumele vehiculate pentru această tranzacţie s-ar fi ridicat la peste 20 de milioane de dolari, având în vedere că terenul se află acum aproape de centrul oraşului şi e dispus pe marginea Oltului. Puţinele secţii care mai funcţionau în cadrul CPL au fost mutate într-o comună la marginea municipiului, unde se mai produc şi astăzi mese şi scaune.

Concernul respectiv avea în proiect, după cum spunea Mircia Gutău,  primarul Râmnicului din acea perioadă, realizarea unui centru rezidenţial cu mai multe blocuri turn şi un modul comercial care să includă un hypermarket, un centru de bricolaje  şi un Mall.
Astfel a început demolarea combinatului vâlcean, dar criza economică a încetinit aceste operaţiuni, compania care se ocupa de demolare a sistat operaţiunea, iar populaţia de etnie romă a preluat iniţiativa. Din păcate s-au înregistrat şi accidente, un cetăţean, în timp ce încerca să fure cărămidă din zidurile fostei clădiri de birouri, a murit fiind zdrobit de peretele care s-a prăbuşit peste el.

La sfârşitul anului 2010, în cele din urmă operaţiunea de demolare a combinatului s-a terminat, în mijlocul unei suprafeţe destul de mari (vezi foto) rămânând doar turnul de apă, în rest balast, resturi de ziduri, gunoi şi zeci de câini maidanezi.
O rană imensă, o sfârtecătură pe trupul oraşului iar investitorul nu e de găsit. Nu ştim care este poziţia Primăriei Râmnicu Vâlcea în acest caz, dar este extrem de grav ca o mare imensă de gunoi să atârne ca o tumoră într-unul dintre oraşele considerate elegante ale României
După 50 de ani de existenţă, primul mare combinat din Râmnicu Vâlcea a dispărut sub un strat mare de moloz. Cartierul se mai numeşte CPL, o autogară din zonă se numeşte „Autogara CPL”, iar generaţia nouă care locuieşte aici habar n-are de unde vine acest nume.
Iar în prezent România exportă masiv masă brută de lemn (buşteni), în ţară capacitatea de prelucrare fiind scăzută.

AGERPRES

 

Leave a Response