Accidente rutiere în Milcoiu şi Băbeni

joi, 18 iunie 2015

La data de 15 iunie a.c., în jurul orei 20.30, B. Florin, de 34 ani, din municipiul Bucureşti a condus un autoturism pe D.N.7 - Milcoiu, din direcţia Râmnicu - Vâlcea către Piteşti, iar la km. 163 pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pătruns pe sensul opus de mers şi a lovit frontal un autotractor, condus de U. Cristian, de 40 ani. Din accident a rezultat rănirea conducătorului auto B. Florin, care în urma îngrijirilor medicale a primit diagnosticul de traumatism abdominal, contuzie cervicală, luxaţie, tasare vertebre prin accident rutier. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În data de 15 iunie a.c., în jurul orei 08.16, M. Maria, de 59 ani, din mun. Râmnicu Vâlcea a condus un autoturism pe D.N. 64 - Băbeni, iar la km. 97+700 m. nu a păstrat o distanţă de siguranţă în mers faţă e autovehiculul ce circula în faţă, intrând astfel în coliziune cu acesta. Astfel, autovehiculul condus de G. George, de 32 de ani, din comuna Popeşti a fost proiectat în autovehiculul din faţă, de asemenea oprit în coloană. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorilor auto şi a lui C. Constantin, pasager, primind diagnosticele de traumatisme toracice. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentelor rutiere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe