Acţiune pentru prevenirea şi combaterea consumului de alcool şi droguri la volan

duminică, 14 iunie 2015

Poliţia Română a desfăşurat o acţiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere cauzate de conducerea autovehiculelor pe drumurile publice de persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau drogurilor. Activităţile de control s-au desfăşurat simultan în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL). În perioada 1-7 iunie a.c., Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a organizat, la nivel naţional, o acţiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere cauzate de conducerea autovehiculelor pe drumurile publice de persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau drogurilor. Acţiunea se înscrie în Calendarul de activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Europene (T.I.S.P.O.L.) pentru anul 2015 şi s-a desfăşurat simultan pe teritoriul tuturor celor 28 de state membre ale Uniunii Europene. Astfel, la nivelul judeţului Vâlcea au participat 76 de poliţişti care au constatat 11 abateri privind conducerea autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice, fiind reţinute 2 permise de conducere. De asemenea, au fost constatate 19 infracţiuni, dintre care 9 privind conducerea unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică în sânge de peste 0,80 g/l. La data de 7 iunie a.c., ora 04.15, L. Vasile, de 37 ani, din oraşul Brezoi, a condus un autoturism, pe D.N.7A – Brezoi, care din cauza excesului de viteză şi a consumului de băuturi alcoolice a intrat în gardul unui imobil distrugându-l. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,03mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, s-a întocmit dosar penal conform art. 336, alin. 1 din Codul Penal. Acţiunile pentru prevenirea accidentelor rutiere vor continua şi în perioada următoare. Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor. Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă închisoarea, dacă sunt depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. Pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe