Tabloul dezastrului economico-financiar la Regia de Drumuri şi Poduri Vâlcea

duminică, 7 iunie 2015

Luna trecută, în cadrul unei şedinţe a Consiliului Judeţean Vâlcea, a fost prezentată printre altele o informare privind situaţia dramatică din punct de vedere financiar de la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Vâlcea din 2014 şi primul trimestru din acest an. Astfel, comparativ cu anul 2013, societatea şi-a redus anul trecut cifra de afaceri, de la peste 22 milioane de lei, la 17,86 milioane de lei. În aceste condiţii, Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri a raportat pentru 2014 venituri totale de 17,86 milioane de lei, cheltuieli de 21,5 milioane de lei şi o pierdere de circa 3,64 milioane de lei. Pierderile înregistrate se datorează în principal depăşirii cheltuielilor cu personalul în perioada 2013-2014, perioadă în care cifra de afaceri s-a dovedit insuficientă pentru acoperirea fondului de salarii şi a celorlalte cheltuieli de personal, datorită neaplicării programului de restructurare propus. A doua cauză o reprezintă neîncadrarea în cheltuielile de producţie totale la o serie de lucrări executate de regie pentru Consiliul Judeţean Vâlcea, dintr-un împrumut contractat la Raiffensen Bank, lucrări care au fost subfinanţate, preţul la asfalt, betoane şi alte materii prime, fiind practic la 50% din cel efectiv. Se constată la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea că productivitatea muncii în anul 2014 a fost de circa 50% din cea înregistrată în anul precedent, cât şi faţă de cea stabilită prin bugetul de venituri şi cheltuieli al anului 2014. Potrivit raportului conducerii Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea, unitatea se află la această dată într-un proces complex de redresare economico-financiară, în urma pierderilor înregistrate în ultimii doi ani. În această perioadă, RAJDP Vâlcea s-a decapitalizat, pierderile înregistrate aducând-o în pragul colapsului economico-financiar. Decapitalizarea se referă atât la aspecte de natură financiară, cât şi ca dotări cu utilaje şi auto specifice activităţii regiei. De asemenea, structura personalului de specialitate s-a schimbat radical. Acest aspect, cu consecinţe grave în desfăşurarea activităţii, se referă la pierderea de personal calificat, mai ales în domeniul tehnic şi în special în domeniul principal de activitate, construcţii drumuri şi poduri. Înainte de 1990 cât şi în următorii 10-15 ani, în ţară au funcţionat direcţii de drumuri şi poduri, care aveau în administrare şi întreţinere drumurile judeţene şi comunale din fiecare judeţ. În prezent, în ţară mai există două regii şi câteva societăţi de stat provenite din fostele direcţii judeţene de drumuri şi poduri. În toată această perioadă, RAJDP Vâlcea şi-a găsit locul pe piaţa construcţiilor de drumuri şi poduri din judeţul Valcea şi din judeţele vecine timp de 60 de ani, prima organizare a actualei regii fiind înregistrată în anul 1956. Şi după 1990, Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea a reuşit să facă faţă concurenţei, cât şi actualei crize economico-financiare, funcţionând pe principiile economiei de piaţă şi înregistrând profit an de an, până în 2012. Rezultă că regia a funcţionat corect şi a fost profitabilă timp de 16 ani de la înfiinţarea şi organizarea ei pe principii economice începând cu anul 2006. În ultimii doi ani, RAJDP Vâlcea a intrat într-un declin total, lipsa reacţiei Consiliului Judeţean Vâlcea în aprobarea şi punerea în practică a măsurilor propuse şi aprobate de consiliul de administraţie al regiei, fiind principala cauză a situaţiei în care se află încă regia. Pierderile înregistrate în cei doi ani au consumat tot capitalul acumulat de regie din profiturile înregistrate în anii analizaţi. Menţionăm că, înainte de 1996, regia a funcţionat ca instituţie publică cu caracter lucrativ, neînregistrând profit sau pierderi contabile. Începând cu anul 1997, până în 2006, regia a fost nevoită să ia periodic măsuri organizatorice prin care să se evite înregistrarea de pierderi şi întâmpinarea de greutăţi în buna funcţionare a acesteia. În trei rânduri, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat planuri de măsuri care au dus la evitarea acestor situaţii. Printre măsurile luate au fost şi cele de disponibilizare a unui număr relativ mic de salariaţi, până la 30 persoane. În acest fel, au fost evitate pierderile şi eventualele sincope în funcţionarea RAJDP Vâlcea. Începând cu anul 2006, Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea a înaintat un program de restructurare pe care Consiliul Judeţean Vâlcea nu l-a aprobat. Acesta a fost actualizat de mai multe ori în anii următori. Deşi au fost emise hotărâri ale consiliului de administraţie al regiei, programul de restructurare nu a fost pus pe ordinea de zi spre aprobare în Consiliul Judeţean Vâlcea nici de această dată. Toate aceste întârzieri în aplicarea măsurilor propuse şi neaprobate de Consiliul Judeţean au condus la situaţia actuală a regiei. Alte cauze ce au condus la situaţia actuală ţin atât de modul de desfăşurare a licitaţiilor la unele instituţii publice din judeţ, acolo unde RAJDP Vâlcea a pierdut mai multe licitaţii, cât şi de scăderea fondurilor bugetare destinate realizării de lucrări de construcţii drumuri şi poduri în judeţ, pe fondul crizei economico-financiare.

Dă-i un răspuns lui Disponibilizatul Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 comments on “Tabloul dezastrului economico-financiar la Regia de Drumuri şi Poduri Vâlcea”

  1. Managementul defectuos,inchirierile de utilaje fara a inceca dotarea proprie cu utilaje,folosirea diverselor echipe in detrimentul lucratorilor RAJDP,lipsa personalului tehnic calificat in lucrari de constructii de la maistru pana la cei doi directori,care nu au pregatirea tehnica ceruta pentru asemenea lucrari.Acordarea de salarii exagerate la anumiti angajati fara a tine seama de pregatire, vechime si experienta in domeniul constructiilor de drumuri si poduri.personal exact in anii in care incepuse declinu pe recomandari,angajearea pensionarilor sub pretextul ca lipsesc specialistii,dar cine i-a oprit sa nu-si creeze un corp ingineresc tanar ? Conducerea sa nu aiba concurenta a umplut RAJDP,cu economisti care elaboreaza documentatia tehnica pentru licitatii,ori sa ajungi tehnician este nevoie de ceva scoala , cunostinte tehnice si experienta capatata nu prin trecerea la lucrari din goana masinii.Acesta este adevarul !RAJDP a fost profitabila 16 ani ca avea conducator dedicat si de specialitate.

  2. Esti fericit domnule director ca ne-ai dat afara.Razi de noi ca ti-a reusit strategia de a ramane doar cu cei ce joaca dupa cum le canti.Dar cum in viata totul se plateste asteptam rabdatori.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe