Profesor de nota 1,75, numit inspector școlar general adjunct la Vâlcea!

duminică, 7 iunie 2015

Ilustrul anonim Liviu Vlădescu, profesor la Liceul „General Magheru“ din Râmnicu Vâlcea, cu procent de 0 promovabilitate la examenul de bacalaureat, a fost numit prin ordin al Ministrului Educației Naționale (emis vineri, 5 iunie 2015) – inspector general adjunct al Inspectoratului Școlar Vâlcea. Uimitor și revoltător în același timp este faptul că acest ipochimen a reușit trista „performanță“ să obțină nota 1,75, la examenul organizat de MEN pentru funcția de inspector general şcolar adjunct. Profesorul INCOMPETENT Vlădescu a fost promovat în această funcție de o coadă de topor din politica vâlceană care a intervenit la vârful Ministerului Educației. La același concurs a mai participat și inspectorul de management, Adina Dobrete, care a obținut nota 6.60, cu puțin sub nota 7.00 de admitere pentru funcția de inspectora școlar general adjunct. Ea nu a fost însă agreată de mai marii MEN, care au preferat un indivit submediocru!
Ca să realizeze toate cadrele didactice din județul Vâlcea cine este omul nr. 2 de la conducerea ISJ Vâlcea, vă informăm că la concursul de la București, Vlădescu a obținut 1.50 puncte pentru că a știut cum se trimite un e-mail. Așadar, adevărata „știință“ a lui Liviu Vlădescu sunt cele 0,25 puncte din nota 1.75!!!
Pe filiera Partidului Conservator – Loredana Predescu a venit și a doua numire de la MEN pentru funcția de inspector școlar general adjunct, profesorul Sorin Cumpănăşoiu.

 

Foto: Vocea Vâlcii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Profesor de nota 1,75, numit inspector școlar general adjunct la Vâlcea!”

  1. Pài domnilor la ce và asteptati de la actuala conducere a CJV. Sà numeascà toti incompetenti pe functii, rude si prieteni. Ce sà ceri lui Terci s-au Pàsat, cum il cheamà si portocaliului de Bulacu.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe