Evenimentul Zilei: Oferta PNL pentru Primăria Râmnicu Vâlcea - un condamnat de două ori pentru corupție

vineri, 5 iunie 2015

Evenimentul Zilei: Oferta PNL pentru Primăria Râmnicu Vâlcea - un condamnat de două ori pentru corupție

În momentul în care a fost arestat pentru corupție, locuitorii din Râmnicu-Vâlcea au ieșit în stradă pentru a-l susține
Mircia Gutău, fost primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, încarcerat pentru că a pretins 50.000 de euro mită, ar putea fi susținut de PNL pentru un nou mandat

În ciuda discursului anti-corupție pe care îl afișează, liberalii iau în considerare să se prezinte la alegerile locale din 2016 cu un candidat la Primăria municipiului Râmnicu- Vâlcea, condamnat pentru corupție de două ori, respectiv fostul primar al orașului, Mircia Gutău.
„Dacă domnul Gutău va fi cel mai bine clasat, atunci evident că noi vom încerca să-l convingem să candideze din partea noastră, să-l aducem în partid, pentru că vrem să câștigăm alegerile locale și parlamentare din 2016”, a spus liderul PNL Vâlcea, Cristian Buican. El a mai precizat, pentru EVZ, că nu a discutat cu liderii PNL de la Centru despre această variantă. „De ce să facem o conspirație pe tema asta? Nu e o temă de actualitate, interesează doar presa pe cine stabilim candidat”, ne-a declarat Buican.
În 2010, Mircia Gutău a fost condamnat la trei ani și jumătate închisoare cu executare pentru fapte de corupție, acesta pretinzând mită suma de 50.000 de euro unui om de afaceri, în schimbul eliberării unui certificat de urbanism.
În urmă cu un an, el a mai primit o altă condamnare pentru fapte de corupție, la doi ani și șase luni închisoare cu executare, dar magistrații au decis, în baza fostului Cod penal, contopirea pedepselor și acesta nu a mai fost încarcerat încă o dată. „Să spunem că aș fi greșit, chiar dacă nu am făcut asta, dar am ispășit pedeapsa și au trecut cei trei ani de interdicții. Eu am dreptul să candidez. Nu cred că poți să te pui cu Constituția României. Dacă voiau să mă condamne pe viață, mă condamnau pe viață”, a precizat Gutău, pentru EVZ, adăugând că, potrivit unui sondaj intern, este deja cotat la 44%. Ceilalți candidați, Gigi Matei și Romeo Rădulescu, se află la distanță de 15 procente, potrivit altor surse din PNL Vâlcea.

evz.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 comments on “Evenimentul Zilei: Oferta PNL pentru Primăria Râmnicu Vâlcea - un condamnat de două ori pentru corupție”

  1. Citesc si ma minuez pe prima pagina aunui ziar local urmatorul titlu"Mircia Gutău, regele neîncoronat al Vâlcii" ?!
    Ma intreb in ce neacoronat ,hotii,luare de mita,fals in inscrisuri publice.?!

    De fapt cea mai tare stire este cea a jurnlistul ADRIAN PANA'Primarul Petre Iordache, acuzat de auditori că a cheltuit ilegal milioane de euro, în perioada 2012 – pana in prezent, inclusiv pentru lucrări edilitare fictive!
    Stire de la CURTEA DE CONTURI VALCEA 2015.Deci profesorul Gutau a fost eclipsat de elev!!!
    Chiar jurnalistul repectiv nu are pic de rusine? Are interes sa-i faca reclama grtuita lui Gutau ,un om dovedit de instante cu probe ca fost vinovat excutand cativa ani de puscarie..Sper ca Ramniceni sa nu cada in plasa repectiva repatand greseala de al alege pe lup paznic la oi.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe