PSD Vâlcea dă semne că mai... EXISTĂ!

miercuri, 3 iunie 2015

Sfârşitul săptămânii trecute, inclusiv ziua de Rusalii, i-a găsit pe pesediştii vâlceni în plin proces de desfăşurare a Adunărilor Generale sau Conferinţelor în Organizaţiile Teritoriale.

Preşedintele Interimar al PSD Vâlcea deputatul Constantin Rădulescu, vicepreşedintele PSD Vâlcea senatorul Laurenţiu Coca, secretarul executiv al PSD Dumitru Persu precum şi o echipă formată din membrii biroului permanent, conducerea Organizaţiei Judeţene de Tineret, Organizaţia de Seniori şi consilieri judeţeni au fost prezenţi în mai multe localităţi ale judeţului Vâlcea.

Vineri, 29.05.2015, Organizaţia PSD Galicea şi-a ales în cadrul Conferinţei o nouă echipă de conducere, preşedintele acestei organizaţii devenind tânărul inginer Florin Alexandru Mărăcine.

Sâmbătă, 30.05.2015, a fost rândul mai multor Organizaţii din Zona de Nord a judeţului să-şi desemneze noile echipe de conducere şi aici trebuie să nominalizăm Organizaţia Berislăveşti, care de sâmbătă îl are ca preşedinte pe primarul localităţii, Neluş Buşagă.

Şi la Sălătrucel echipa de conducere se consolidează prin înscrierea în PSD a consilierului independent Sima Nicolae.

Tot sâmbătă, s-au desfăşurat Conferinţe şi la Organizaţiile Runcu, Dăeşti şi Oraşul Călimăneşti.

Duminică, 31.05.2015, la primele ore ale dimineţii, PSD Vâlcea i-a sărbătorit pe copii de la grădiniţa Mihăeşti oferindu-le prin intermediul Preşedintelui Interimar al PSD Vâlcea deputatul Constantin Rădulescu mici cadouri constând în dulciuri şi băuturi răcoritoare. Tot duminică, parlamentarii social-democraţi vâlceni împreună cu mai mulţi membrii ai conducerii PSD Vâlcea au fost prezenţi la Zilele localităţilor Buneşti şi Mihăeşti.

Luni, 01.06.2015, conducerea PSD Vâlcea a fost prezentă în comuna Fârtăţeşti unde primăria şi domnul primar Nicolae Voicescu au organizat Ediţia a VII-a a Festivalului pentru Copii, Cântecele Cernei.

Reprezentanţii PSD au fost prezenţi şi la Festivalul Căluşului organizat la Şirineasa iar la orele 14:00 la Nicoale Bălcescu a avut loc Conferinţa Organizaţiei PSD.

Pesediştii din Nicolae Bălcescu au ales o nouă conducere din care face parte şi primarul localităţii, Constantin Oprea.

Graficul conferinţelor şi adunărilor generale de analiză şi alegeri este întocmit până la sfârşitul lunii iulie, iar în acest fel toate filialele PSD din judeţul Vâlcea îşi vor alege noi conduceri, vor reconfirma actualele conduceri sau îşi vor completa echipele ce urmează să gestioneze activitatea partidului pentru următoarea perioadă, inculsiv cea a alegerilor locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe