|joi, iulie 27, 2017
  • Follow Us!

Consilierii județeni au votat bugetul de venituri şi cheltuieli al CET Govora pe 2015 

cet_govora_orizontal

• După o oră şi jumătate de discuţii aprinse,

Consilierii județeni au votat bugetul de venituri şi cheltuieli al CET Govora pe 2015

Cele mai aprinse dezbateri din cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vâlcea, de vineri, 29 mai, au fost cele din jurul proiectului de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al societăţii CET Govora, pe anul 2015. La şedinţă au participat, în calitate de invitaţi, directorul comercial Doru Constantin, directorul financiar Ramona Hoarcă, precum şi mai mulţi reprezentanţi ai sindicatelor de la CET Govora şi de la Exploatarea Minieră Berbeşti-Alunu. Consilierii judeţeni PNL, îndrumați din umbră de „eminența cenușie“ a județului Vâlcea, Cristian Buican, au ciripit lecția învățată la ședința de partid, că bugetul CET Govora pe 2015 este nerealist, a fost elaborat în pripă, fără consultarea sindicatelor şi fără acordul celor doi principali beneficiari ai societăţii – Uzinele Sodice Govora şi Oltchim – în perspectiva intenţiei CET de a majora preţurile la abur industrial şi energie electrică. Cu alte cuvinte, unii dintre consilierii județeni liberali susțin interesele altor societăți comerciale de pe platforma chimică, nu pe cele ale CET Govora, la care CJ Vâlcea este acționar unic! Să vă fie rușine, marionete buicăniste! Bineînțeles că nu-i băgăm în aceeași oală pe toți consilierii județeni liberali, printre aceștia aflându-se și oameni de bună credință, care înțeleg perfect problemele de la CET Govora și se luptă pentru binele acestei societăți.
În replică la elucubrațiile „buicanilor“, directorul comercial Doru Constantin a spus că se prevede o restructurare de personal la CET Govora, circa 170 de oameni urmând a fi mutaţi la posturi de pază, iar alţi 24 de angajaţi urmând a fi disponibilizaţi sau pensionaţi. Acesta a spus că la fundamentarea veniturilor şi cheltuielilor pe 2015 s-a folosit metoda analitică, procedeul ponderării cantităţilor cu tarifele avizate de ANRE şi ANRSC Bucureşti şi negociate cu Oltchim şi USG. Astfel, CET Govora estimează că va avea în acest an venituri totale de 523,12 milioane de lei, cheltuieli de 523,09 milioane de lei şi un profit de 30.000 lei. Veniturile din producţia de bază sunt în sumă de 328,5 milioane de lei, faţă de 305 milioane de lei în 2014. Cantitatea totală de energie preconizată de CET Govora va fi în acest an de circa 515.000 MWh. Cheltuielile cu personalul vor fi în 2015 de 105,8 milioane de lei, în condiţiile preluării personalului de la EM Berbeşti începând cu data de 23 martie 2015. Din totalul cheltuielilor salariale, Direcţia Minerit are alocată suma de 52,1 milioane de lei. La finalul discuţiilor aprinse din cadrul şedinţei de vineri, 29 mai, care au durat o oră şi jumătate, s-a trecut la procedura votului la proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al societăţii CET Govora pe 2015. Pentru a nu sabota activitatea curentă a CET, mai toţi consilierii judeţeni au anunţat că votează bugetul având în vedere termenul limită până la care acesta putea fi aprobat. Preşedintele interimar Gheorghe Păsat şi-a spus şi el opinia la sfârşitul dezbaterilor, după care a supus la vot propunerea cu amendamentele de rigoare solicitate de consilierii judeţeni: 22 de consilieri au votat pentru, patru s-au abţinut, iar cinci nu au votat.
(Petre Coman)

Leave a Response