Senatorul Cotescu îi cere ministrului Educaţiei modificarea programei şcolare în domeniul informaticii

miercuri, 27 mai 2015

Zilele trecute, senatorul liberal Adrănel Cotescu a formulat în Parlament o interpelare pe care a adresat-o lui Sorin Mihai Câmpeanu, ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, pe tema modificării programei şcolare în domeniul informaticii. „Programa şcolară în domeniul informaticii nu a mai fost actualizată de 11 ani. în timp ce elevii români învaţă componentele calculatoarele, alte state europene precum Estonia şi Anglia au introdus cursuri de programare încă de la clasele primare. în ultimii 14 ani, Ministerul Educaţiei a investit peste 150 de milioane de euro în dotarea a peste 13.000 de şcoli şi licee cu laboratoare de informatică. Deşi 70% din unităţile de învăţământ deţin laboratoare de informatică, aceste tehnologii nu sunt folosite şi se degradează pe zi ce trece. Aceasta din cauză că nu există resursa umană care să se ocupe de programe cu sprijinul calculatorului. Multe dintre calculatoare nu mai pot fi folosite. Există şi situaţii în care acestea sunt pur decorative, neavând toate programele necesare. Sau programele sunt învechite. în România, în învăţământul preuniversitar, nu sunt suficienţi profesori de informatică. Cursurile de T.I.C., adică Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor, sunt opţionale în şcoli şi obligatorii doar în liceele de specialitate. In gimnaziu şi liceu se studiază componentele calculatorului şi programe clasice de programare care au fost în acest moment depăşite. Chiar şi în liceele de matematică şi informatică programa şcolară nu este, de fapt, adaptată la ce este necesar în industria IT. Ar trebui ca elevii să fie expuşi la partea de programare, să înţeleagă modul de lucru cu calculatorul foarte devreme. Ţări precum Estonia, Anglia şi Franţa au introdus cursuri în care copiii studiază limbajele de programare încă din clasele primare. Germania şi Finlanda se pregătesc să adopte măsuri similare. Aceste ţări au decis să îşi modifice programa şcolară după ce, în anul 2013, Comisia Europeană a semnalat că pe piaţa forţei de muncă sunt necesari încă un milion de specialişti în domeniul IT, mai ales programatori. Având în vedere cele expuse, vă rog să îmi comunicaţi, domnule ministru, dacă veţi modifica programa şcolară în domeniul informaticii, în vederea uniformizării acesteia cu cerinţele pieţei muncii. Vă rog să îmi comunicaţi răspunsul dumneavoastră scris”, spune senatorul Adrănel Cotescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe