|joi, martie 23, 2017
  • Follow Us!

Doar 21 de societăţi din Vâlcea au intrat în procedura insolvenţei în primul trimestru din acest an 

380x250_ce-efecte-are-insolventa-administratiilor-teritoriale-primariile-si-consiliile-judetene-nu-pot-intra-in-faliment

• O veste bună!

Doar 21 de societăţi din Vâlcea au intrat în procedura insolvenţei în primul trimestru din acest an

 

Recent, Oficiul Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a confirmat că în primele trei luni din acest an s-au înregistrat doar 21 de firme din Vâlcea care au intrat în procedura insolvenţei, comparativ cu 112 societăţi în 2014, ceea ce înseamnă o reducere de peste 81%. Noua Lege a insolvenţei nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă a intrat în vigoare anul trecut. Secţiunea „Noutăţi legislative cu privire la procedura insolvenţei” trece în revistă etapele de desfăşurare a procedurii, precum şi avantajele oferite de noua reglementare. Astfel, modificări importante asupra planului de reorganizare, procedura de observaţie, situaţia creantelor curente şi garantate, precum şi acordarea de finanţări suplimentare în procedură sunt discutate în detaliu, în aceeaşi sectiune. Conform datelor finale publicate de BPI şi în baza metodologiei Coface, pe parcursul primului semestru al anului 2014 s-au deschis la nivel naţional 12.453 de insolvenţe noi, în scădere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, cand s-au deschis 13.855 de proceduri noi de insolvenţă. În cursul anului trecut am asistat la un volum total de circa 23.000 de insolvenţe deschise. Aceasta ar echivala cu o contracţie de 15% a numărului de insolvenţe nou deschise în anul curent, comparativ cu anul 2013. Din punctul de vedere al distribuţiei sectoriale, sectorul construcţiilor, fabricarea produselor textile, industria extractivă, industria metalurgică şi hoteluri şi restaurante au rămas în top 5 sectoare cu cel mai ridicat nivel al insolvenţelor raportat la 1.000 de firme active. Îmbunătăţirea disciplinei de plată este semnalată şi de contracţia valorică şi numerică cu 30% a instrumentelor refuzate la plată în prima jumătate a anului 2014 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior. În acelaşi timp, numărul insolvenţelor deschise în rândul companiilor cu cifră de afaceri de peste 1 milion de euro a scăzut cu 30% în perioada analizată, indicând un posibil recul al impactului de contagiune în rândul companiilor peste medie. Pentru o cercetare mai aprofundată a cauzelor care au determinat intrarea în insolvenţă a companiilor în primul semestru al anului trecut, Coface a analizat declaraţiile financiare ale acestor companii pentru perioada 2008-2013. Ca şi concluzie generală privind evoluţia firmelor care au intrat în insolvenţă în primul semestru al anului 2014, analizând în retrospectivă perioada 2008-2013, observăm că: majoritatea datoriilor suplimentare (3,3 miliarde de lei) au fost atrase pentru acoperirea pierderilor (în creştere cu 2,3 miliarde de lei) şi a investiţiilor în creanţe (1,1 miliarde de lei active circulante, în creştere, peste 95% reprezentând creanţe), în condiţiile în care valoarea contabilă a activelor fixe a rămas aceeaşi; firmele insolvente au atras capitaluri cu precădere pe termen scurt de la furnizori, soldul acestora în totalul datoriilor pe termen scurt crescând de la 35% (anul 2008) la 50% (anul 2013); investiţiile au fost orientate pe termen lung şi s-au dovedit a fi neprofitabile, pierderile amplificându-se în perioada analizată; creşterea constantă a duratei medii de încasare indică o politică neadecvată de risc comercial, durata medie de încasare a creanţelor crescând cu 81 de zile în intervalul analizat, de la 79 de zile (anul 2008) la 160 de zile (anul 2013); acest lucru a determinat plata din ce in ce mai lentă a facturilor către furnizori, durata medie de plată a furnizorilor crescând cu 117 zile în intervalul analizat.

Leave a Response