|joi, iulie 20, 2017
  • Follow Us!

Oltchim şi-a redus pierderile de 15 ori în primul trimestru 

oltchim_administrator_11838800

Insolvenţa îi prieşte combinatului Oltchim. Producătorul de la Râmnicu Vâlcea şi-a redus pierderile de 15 ori în primul trimestru, la doar 3,7 milioane de lei, faţă de peste 56 de milioane de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea (simbol bursier OLT) şi-a redus pierderile la 3,7 milioane de lei pe primul trimestru al anului faţă de mai mult de 56 milioane de lei în perioada similară a anului trecut, după un avans substanţial al veniturilor susţinut de exporturi. Cifra de afaceri a combinatului chimic, care se află în insolvenţă de doi ani, a crescut cu 35% în primele trei luni, la 184,3 milioane de lei.

Europa şi Turcia au fost principalele destinaţii pentru produsele Oltchim, exporturile crescând până la o pondere de 73% în vânzări, faţă de 67% în primul trimestru din 2014. Rezultatul înainte de impozite, dobânzi şi amortizări (EBITDA) a devenit pozitiv, cu o valoare de 24,6 milioane de lei, faţă de o pierdere operaţională de 18,2 milioane de lei în 2014.

Reprezentanţii companiei au subliniat că rezultatul este cel mai bun din ultimii patru ani, realizat fără a contracta credite. Datoriile Oltchim au scăzut foarte uşor în primul trimestru, la 3,73 miliarde de lei, de la 3,74 mld. lei la finalul anului trecut. Administratorii caută un investitor pentru a prelua facilităţile de producţie ale combinatului, fără datorii, la un preţ de pornire de 307 mil. euro (1,35 mld. lei).

 

Leave a Response