În data de 15 iunie se va organiza concursul pentru şefia Spitalului Judeţean Vâlcea

duminică, 17 mai 2015

• De acum este oficial!

În data de 15 iunie se va organiza concursul pentru şefia Spitalului Judeţean Vâlcea

Zilele trecute, Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea a dat publicităţii anunţul cu privire la organizarea concursului de manager, persoană fizică al unităţilor sanitare cu paturi al căror management al asistenţei medicale a fost preluat de către Consiliul Judeţean Vâlcea, în data de 15 iunie 2015. Candidaţii îşi pot depune dosarul de înscriere personal la secretariatul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea până la data de 8 iunie 2015. Preşedintele comisiei de concurs va fi consilierul judeţean liberal Dumitru Tărăşenie, care este şi membru în consiliul de administraţie al Spitalului Judeţean Vâlcea. Concursul constă în probă scrisă, susţinere proiect de management, completată după caz, de un interviu de selecţie. La concurs se pot înscrie persoane fizice care întrunesc cumulativ următoarele condiţii: sunt absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic; sunt absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii, sau sunt absolvenţi ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legi; au cel puţin doi ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii; nu sunt condamnaţi penal sau în curs de urmărire penală; sunt apţi din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic); nu au vârsta de pensionare, conform legii. Dosarul de concurs va cuprinde: cererea de înscriere; copia actului de identitate; copia legalizată a diplomei de licenţă sau echivalente; copia legalizată a documentelor care atestă absolvirea cursurilor de perfecţionare în management sanitar ori copia legalizată a diplomei de masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ, organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii; curriculum vitae; copii ale diplomelor de studii si alte acte ce atestă efectuarea unor specializări, competenţe sau atestate în domeniul managementului sanitar; carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţa care atestă vechimea în posturi cu studii universitare de lungă durată, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, de către conducerea unităţii; cazierul judiciar; adeverinţa din care rezultă că este apt medical, fizic şi neuropsihic; declaraţia pe propria răspundere privind necolaborarea cu Securitatea înainte de anul 1989; declaraţia pe propria răspundere că nu este urmărit penal şi nu are cunoştinţă că a fost începută urmărirea penală asupra sa; copie legalizată a actelor (certificat de căsătorie etc.) prin care şi-a schimbat numele, după caz; proiectul de management realizat de candidat; chitanţa de plată a taxei de concurs în cuantum de 800 lei. Bibliografia şi temele cadru pentru proiectul de management sunt afişate la sediul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea.

 

 (Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “În data de 15 iunie se va organiza concursul pentru şefia Spitalului Judeţean Vâlcea”

  1. Titlul este gresit!Pe 15 iunie se organizeaza un balci,nu concurs din care va rezulta noul manager dorit de partid.Ca de altfel toate concursurile din tara asta

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe