Fostul şef al Ocolului Silvic Voineasa şi adjunctul de la Garda Naţională de Mediu, trimişi în judecată de DNA

duminică, 17 mai 2015

 

Vineri, 15 mai 2015, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv, a inculpaților: Marius Bărbulescu, comisar general la Garda Națională de Mediu (2009, 2011, 2012), director al Direcției Generale de Control a Biodiversității, Biosecurității și Ariilor Protejate din cadrul Gărzii Naționale de Mediu (2010), în prezent director general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată (9 acte materiale) și luare de mită; Gheorghe Deaconeasa (fost şef al Ocolului Silvic Voineasa), administrator al unor societăți comerciale și fundații, pentru comiterea infracțiunilor de cumpărare de influență în formă continuată (9 acte materiale), dare de mită și nerespectarea regimului armelor și munițiilor; în stare de libertate, a inculpatului Florin Miclăuş, pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 2009-2011, Gheorghe Deaconeasa, în calitate de reprezentant al unei fundații, a acționat în scopul obținerii controlului asupra unei importante suprafețe de teren forestier situată pe raza județelor Vâlcea, Gorj și Hunedoara din perspectiva proiectului ce viza dezvoltarea potențialului turistic al stațiunii Voineasa, județul Vâlcea, prin construirea unui domeniu schiabil în zona Vidra - Obârșia Lotrului, precum și a obținerii custodiei și, mai apoi, a dreptului de administrare pentru situl Natura 2000 Parâng prin intermediul fundației pe care o reprezintă. Interesul lui Gheorghe Deaconeasa a fost generat de faptul că, în zona respectivă, acesta deținea direct sau prin persoane fizice sau juridice interpuse pe care le controla, mari suprafețe de teren cu vegetație forestieră, unele amplasate în imediata vecinătate a DN7A, respectiv a lacului Vidra, a căror valoare a crescut exponențial în contextul realizării proiectului privind domeniul schiabil din zona Vidra-Obârșia Lotrului. În acest sens, Gheorghe Deaconeasa, în materializarea demersurilor necesare realizării acestor scopuri, în perioada menționată, a promis darea de bani și de foloase și a remis suma de 35.000 lei și foloase, constând în materiale de construcție și material lemnos, manoperă, transport, în valoare de 50.228 lei, inculpatului Bărbulescu Ion Marius. În schimbul acestor bani și foloase, Marius Bărbulescu, prevalându-se de influența pe care o avea, direct sau prin organele de conducere ale unor instituții publice a intervenit pe lângă: funcționari din cadrul Ocolului Silvic Voineasa ce urmau să realizeze inventarierea, delimitarea și punerea în valoare a materialului lemnos de pe terenurile cu vegetație forestieră ale mai multor moștenitori, în vederea urgentării finalizării procedurii de punere în valoare și a obținerii cu prioritate a contravalorii materialului lemnos; funcționari din cadrul Agenției de Protecție a Mediului Vâlcea și Agenției Regionale de Protecție a Mediului Craiova, ambele structuri teritoriale al Agenției Naționale de Mediu, în vederea obținerii, de către inculpatul Deaconeasa Gheorghe, a unor avize de mediu necesare pentru proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de agrement in stațiunea turistica Voineasa, Județul Vâlcea” și Planul Urbanistic Zonal Definitivat - comuna Voineasa (subzona A: Muntele Mioarele - Muntele Coasta Benghi; subzona B: Muntele Puru - Muntele Zănoguța; subzona C: Muntele Miru – Obârșia Lotrului și subzona D: Muntele Cărbunele – Muntele Ștefanu); funcționari publici din cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor și celorlalte instituții și autorități publice implicate în procedura de evaluare a dosarelor de candidatură pentru atribuirea custodiei sitului Natura 2000 Parâng, finalizată în favoarea lui Gheorghe Deaconeasa; personalul silvic din cadrul Inspectoratului Teritorial Regim Silvic și Vânătoare Vâlcea, în contextul verificării efectuate de aceștia în cursul lunii februarie 2010, pentru ca eventualele sancțiuni aplicate personalului Ocolului Silvic Voineasa să fie reduse, astfel încât acesta să-l sprijine în continuare pe Gheorghe Deaconeasa în demersurile privind exploatarea forestieră în zona Obârșia Lotrului; echipele de control din cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor - Direcția de Inspecție și Control, în legătură cu realizarea a trei controale, pentru ca acestea să îi fie favorabile lui Gheorghe Deaconeasa și fundației sale; comisarii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Județean Vâlcea, în legătură cu activitatea de control realizată de aceștia în cursul lunilor august-septembrie 2011, în legătură cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de OUG nr. 57/2007 (privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice), în rezervațiile naturale din situl Natura 2000 Parâng, pentru obținerea unor rezultate ale controalelor favorabile aceluiași inculpat; funcționarii publici din cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Justiției, Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului și Secretariatului General al Guvernului implicați în procedura de realizare și avizare a notelor de fundamentare pentru proiectul de hotărâre de guvern privind scoaterea definitivă din fondul forestier național a unei suprafețe de 9,919 hectare teren cu vegetație forestieră, în legătură cu adoptarea H.G. nr. 859/24.08.2011, pentru urgentarea și/sau efectuarea acestor acte, de realizarea cărora era interesat Gheorghe Deaconeasa. De asemenea, Bărbulescu Ion Marius, a acceptat promisiunea dării de bani și de foloase, a pretins și/sau primit suma de 35.000 lei și foloasele constând în materiale de construcție și material lemnos, manoperă, transport, în valoare de 50.228 lei de la Gheorghe Deaconeasa.

Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în data de 18 decembrie 2014, la domiciliul lui Gheorghe Deaconeasa, a fost identificată următoarea cantitate de muniție: 4 cartușe proiectil unic calibru 12/70, 87 cartușe cu bile de cauciuc, 28 de cartușe cu încărcătură de gaze calibru 9 mm. În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că Gheorghe Deaconeasa a fost autorizat să dețină, să poarte și să folosească arme și muniții letale sau neletale, drept care i-a fost suspendat la data de 14.02.2012, ca urmare a trimiterii sale în judecată într-un alt dosar instrumentat de către DNA - Serviciul Teritorial Pitești. Cu ocazia audierii, inculpatul Miclăuș Florin a făcut afirmații mincinoase ce privesc aspecte esențiale ale cauzei, asupra cărora a fost întrebat de organele de urmărire penală. Procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea inculpaților Bărbulescu Ion-Marius și Gheorghe Deaconeasa, până la concurența sumei de 85.228 lei. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vâlcea cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asiguratorii luate în cauză. DNA face precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe