|joi, mai 25, 2017
  • Follow Us!

Un vâlcean a găsit o comoară estimată la 500.000 euro şi a predat-o autorităţilor, dar nu şi-a primit încă recompensa 

tezaur

 

Iulian Enache a devenit, în septembrie 2013, descoperitorul celui mai mare tezaur monetar de argint de pe teritoriul României. Cunoscătorii au estimat că tezaurul format din monede otomane ar valoara până la 500.000 de euro şi că vâlceanul ar avea dreptul la o recompensă de cel puţin 30% din valoarea tezaurului. Tezaurul descoperit de Iulian Enache, pe un câmp din comuna Goleşti (judeţul Vâlcea), cântăreşte 54,7 kilograme şi numără nu mai puţin de 47.295 de bani de argint, toate monedele fiind bătute în prima jumătate a secolului al XV-lea. Potrivit directorului Muzeului Naţional de Istorie, în urmă cu aproximativ 600 de ani, cel care deţinea o astfel de comoară ar fi putut angaja o armată ori şi-ar fi permis să cumpere câteva zeci de sate în Ţara Românească. Tânărul care şi-a cumpărat detector de metale pentru a găsi meteoriţi a dat întâmplător peste comoară pe un câmp din comuna vâlceană Goleşti. Iulian Enache nu a stat pe gânduri şi a anunţat imediat autorităţile despre descoperirea monedelor de argint, iar la începutul lunii septembrie 2013 tezaurul a ajuns în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României. Tot atunci, Iulian Enache a fost premiat de Victor Ponta, prim-ministrul României, cu suma de 45.000 de lei. „E adevărat, mi s-a înmânat un premiu atunci, dar mi s-a spus că voi primi recompensa. Termenul de 18 luni de la data predării, termen prevăzut de lege pentru acordarea recompensei, a expirat în data de 4 martie 2015. Timp de 18 luni nu i-am deranjat, doar în februarie i-am rugat să-mi comunice măcar numărul de monede. În cele din urmă am primit confirmarea oficială că tezaurul conţine 47.295 de bani de argint. Cât priveşte recompensa, mi s-a spus că, din cauza supraaglomerăririi de la Muzeul Naţional de Istorie, nu s-a făcut evaluarea, iar fiecare piesă trebuie să fie supusă expertizei unui evaluator acreditat de Ministerul Culturii.

 

Legea îi permite să dea Ministerul Culturii în judecată

 

Potrivit legii 182/2000, republicată în 2008, Iulian Enache are dreptul să dea în judecată ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Culturii, pentru că nu şi-a primit recompensa în cel mult 18 luni de la data predării  tezaurului. „Am văzut pe internet că astfel de bănuţi se vând cu un preţ între 5 şi 20 de euro bucata. Nu ştiu la cât va fi evaluat tezaurul de către persoanele acreditate şi nici nu-mi doresc să ajung în instanţă. Dar vreau măcar un răspuns concret, să mi se spună când voi primi despăgubirea, mai ales că eu în 18 luni nu i-a deranjat cu nimic”, susţine descoperitorul tezaurului monetar. În lege se specifică că autorii descoperirilor întamplatoare au dreptul la o recompensă banească de 30% din valoarea tezaurului, calculată în momentul acordării recompensei, iar, în cazul unor descoperiri arheologice de valoare excepţională, se poate acorda şi o bonificaţie suplimentară de până la 15% din valoarea bunului. Astfel, Iulian Enache ar putea primi până la 200.000 de euro dacă experţii acreditaţi de Ministerul Culturii vor evalua comoara la jumătate de million de euro.

 

A rămas un tânăr modest

 

După aproape doi ani de la descoperirea arheologică şi invitaţia la Palatul Victoria, căutătorul de comori din Vâlcea este la fel de modest, deşi mulţi dintre consătenii săi cred că este un om foarte bogat. După primirea premiului de 45.000 de lei de la Guvern, vâlceanul a continuat să lucreze la benzinăria din comuna Goleşti, iar, în timpul liber, să colinde pe dealurile din zonă, în speranţa că o altă comoară se va lăsa descoperită. „În 2013 am fost omul potrivit la locul potrivit, pentru că e foarte greu să găseşti o comoară cu un detector ca al meu, care nu a costat mai mult de 300 de euro. Detectoarele de metale ieftine nu bat mai jos de 20 sau 25 de centimetri, iar faptul că am găsit un tezaur la adâncimea asta a  fost noroc chior. Merg şi acum pe deal, dar de atunci nu am mai găsit ceva important, doar lucruri banale, bănuţi de pe vremea comuniştilor, cuie. Sigur că peste tot sunt bătrâni care povestesc că au văzut flăcările comorilor, dar eu m-am lecuit”, conchide Iulian Enache. Dacă va primi recompensa pentru tezaurul găsit în septembrie 2013, Iulian Enache intenţionează să-şi achiziţioneze un detector performant.

Sursa: adevarul.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Response