GRUPUL PES ACTIVISTS VÂLCEA ÎN ACŢIUNE!

miercuri, 13 mai 2015

 

La sfârşitul săptămânii trecute, mai precis sâmbătă 9 mai 2015, la Târgovişte judeţul Dâmboviţa, în prezenţa domnului Victor Ponta, Preşedinte al PSD a avut loc o acţiune menită să marcheze Ziua Europei iar cu această ocazie cei peste 1000 de participanţi au demarat campania “România cere Schengen!”

Pentru a da un semnal statelor care se opun intrării României în Schengen, organizatorii evenimentului dar şi cei prezenţi au purtat tricouri inscripţionate cu mesajul „Romanians for Schengen!

După ce în urmă cu aproximativ două săptămâni la nivelul Organizaţiei PSD Vâlcea lua naştere Clubul Social Democrat condus de senatorul Laurenţiu Coca, Grupul Activiştilor PES din PSD Vâlcea a fost prezent sâmbătă la un eveniment dinamic, ce marchează prima participare a acestei structuri din judeţul nostru la o manifestare politică naţională. Cei cincisprezece membrii PES Activists Vâlcea au purtat la eveniment veste roşii inscripţionate – PES VÂLCEAGo for it! – iar acesta se doreşte a fii sloganul viitor al structurii conduse de tânăra social-democrată Cătălina Epure, cea care este coordonator PES Vâlcea.

 

Biroul de presă

PSD Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe