|sâmbătă, ianuarie 21, 2017
  • Follow Us!

Argumente împotriva modificării Codului silvic 

dan-nitu-10042015

 

 

Şi în Comisia pentru agricultură a Senatului, şi în plen, am votat împotriva iniţiativei PSD de modificare a Codului silvic şi pentru admiterea cererii de reexaminare a preşedintelui. Consider că au fost ratate unele teme importante. În primul rând, nu avem un inventar al masei lemnoase existente pe suprafeţele de fond forestier şi, din cauza faptului că ne lipsesc aceste informaţii, nici calculul suprafeţelor de fond forestier nu este unul exact. Există foarte multe zone defrişate pe care le luăm în calcul ca fiind împădurite, în timp ce situaţia din teren este, de fapt, alta. În al doilea rând, gestionarul masei lemnoase, un bun comun al românilor, este statul, prin Ministerul Finanţelor, dar structurile teritoriale ale acestuia sunt insuficiente pentru a face un control strict, prompt şi eficient. De asemenea, este nevoie de un număr mai mare de personal care să aibă competenţele necesare pentru inventarierea masei lemnoase. În al treilea rând, Romsilva, administratorul pădurilor, se comportă ca un proprietar, deşi nu este. Din punctul meu de vedere, aceste trei observaţii sunt punctul zero al discuţiei. De aici trebuie începută construcţia.

 

Referitor la acuzaţiile aduse preşedintelui Iohannis cu privire la propunerea acestuia de a se renunţa la pragul de 30% până la care un operator economic poate achiziţiona ori procesa masă lemnoasă dintr-o anumită specie, am convingerea că această observaţie a preşedintelui nu este făcută cu dedicaţie. Este important să reţinem că propunerea sa este de factură liberală şi în concordanţă cu principiile pieţei europene. Competiţia neîngrădită în acest caz al achiziţionării masei lemnoase înseamnă un preţ mai bun obţinut pe lemn şi venituri considerabil mai mari la bugetul de stat.

 

Apoi trebuie subliniat faptul că protestele de la sfârşitul săptămânii trecute nu au legătură cu cererea de reexaminare a preşedintelui. Defrişările masive şi ilegale sunt marea nemulţumire a oamenilor. Acel prag de 30% nu se referă la cei care taie păduri, ci la cei care cumpără şi procesează lemnul. Sunt două lucruri diferite. Argumentele şi observaţiile formulate de către preşedintele Iohannis în cererea de reexaminare nu diferă deloc de cele ale românilor care au protestat sâmbăta trecută. De altfel, preşedintele a arătat cum lipsa amenajamentelor pentru suprafeţele mai mici de 10 ha va duce la accelerarea tăierii pădurilor şi a propus să fie susţinută obligativitatea instituirii amenajamentelor silvice pentru toţi proprietarii de fond forestier.

 

Remus Daniel Niţu

Senator PNL

 

Leave a Response