Vâlceanul George Negru, reţinut de Poliţie pentru înşelarea a 94 de persoane

miercuri, 6 mai 2015

 

Luni, 4 mai a.c., s-a reuşit identificarea principalului suspect de comiterea a mai multor fapte de înşelăciune, fiind prejudiciate 94 de persoane. În urma probatoriului, a rezultat faptul că Negru George, de 27 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, administrator al unei societăţi comerciale în perioada octombrie – decembrie 2014 a înşelat 94 de persoane promiţându-le  că le va asigura un loc de muncă în Marea Britanie, pretinzând astfel fiecărei victime 210 euro. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 20.000 de euro. Bărbatul a fost localizat  ca urmare a unui schimb suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I. – I.G.P.R., acesta făcând obiectul unei semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen).  În urma cooperării poliţieneşti internaţionale cu autorităţile judiciare spaniole, prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Poliţiei Române, poliţiştii au  putut să îi dea de urmă. Ulterior, bărbatul s-a întors în ţară şi a fost identificat pe raza oraşului de domiciliu, fiind condus la sediul poliţiei pentru audieri. Faţă de acesta s-a luat măsura reţinerii preventive pentru o perioada de 24 ore,  fiind depus la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Vâlcea. În cursul zilei de miercuri a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. La începutul anului, nu mai puţin de 120 de persoane din Vâlcea, Dolj şi Republica Moldova erau revoltaţi pentru că au fost înşelaţi de patronul unei firme din Râmnicu Vâlcea, cu sediul în Autogara 1 Mai. Fiecare dintre păgubiţi plătise suma de 210 euro, în schimbului unui loc de muncă în agricultură, în Glasgow. Autocarele trebuiau să plece în data de 2 ianuarie spre Marea Britanie, însă, atunci, cele 120 de persoane au avut surpriza neplăcută să constate că oferta nu mai era valabilă, iar patronul firmei era de negăsit. „Ne-au spus că în data de 2 ianuarie plecăm în Anglia, la Glasgow. Ne-au sunat pe fiecare să ne anunţe să venim la autocar. Am fost la sediul societăţii, iar angajatele ne-au spus că nu mai ştiu nimic de patron, că nu le mai răspunde la telefon. Pe data de 12 decembrie 2014, am auzit că acelaşi patron a mai dat o ţeapă, dar în Italia, la Firenze. Atunci le-a dat oamenilor banii înapoi”, spunea unul dintre păgubiţi. Acum, după patru luni, poliţiştii au reuşit să dea de urma „ţeparului”, respectiv a lui George Negru, în vârstă de 27 de ani, din Râmnicu Vâlcea. Până în momentul de faţă, în urma anchetei desfăşurate s-a reuşit probarea doar a 94 de fapte de înşelăciune, din cele 120.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe