Deputatul Dan Mazilu se interesează de siguranţa zborurilor operate de avioanele civile

miercuri, 6 mai 2015

 

Deputatul Dan Constantin Mazilu, preşedintele UNPR Vâlcea, a formulat recent o interpelare pe care a adresat-o directorului general al Regiei Autonome Autoritatea Aeronautică Civilă Română, Petrescu Armand, pe tema siguranţei zborurilor operate de avioanele civile. „Tot mai mulţi români pleacă în străinătate, la muncă, folosind cursele de linie ale companiilor low cost care operează la noi în ţară. De asemenea, tot mai mulţi români pleacă în vacanţe cu aceste curse de linie. De multe ori am auzit în aparatele de zbor, pe parcursul unor călătorii, chiar de la membrii echipajelor de zbor, că în preţul biletului plătit pentru transportul cu o aeronavă a oricărei companii low cost nu este inclusă şi siguranţa călătorului şi nici confortul acestuia, ci doar se asigură transportul lui dintr-o parte în alta a lumii şi al bagajelor aferente. Deloc încurajatoare aceste cuvinte, însă de apreciat sinceritatea stewardeselor. De asemenea, nu este încurajator nici faptul că vârsta medie a aparatelor de zbor folosite de companiile low cost care operează în România se situează undeva la 24 de ani. Şi aeronavele deţinute de Tarom au o vechime medie de 15 ani. Este adevărat că vechimea nu este considerată drept unul dintre primii factori de risc în ceea ce priveşte vulnerabilitatea unui aparat de zbor, ci calitatea întreţinerii sale şi expunerea în timp la ciclul decolare-aterizare. Şi totuşi, mentenanţa aparatului de zbor nu poate opri degradarea acestuia după un lung interval de activitate. Din aceste considerente vă rog să-mi precizaţi dacă este oportună implementarea unor norme privind impunerea unei limite de vârstă a avioanelor care aparţin tuturor companiilor care operează în România. Solicit răspuns scris”, spune deputatul Constantin Mazilu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe