PSD Vâlcea face încă un pas pentru îmbunătăţirea dialogului cu societatea

joi, 30 aprilie 2015

Constantin Rădulescu, Preşedintele Interimar al PSD Vâlcea:

 PSD Vâlcea face încă un pas pentru îmbunătăţirea dialogului cu societatea civilă! Senatorul Laurenţiu Coca, preşedintele Clubului Social Democrat Vâlcea

Clubul Social Democrat Vâlcea îşi propune să se constituie într-o platformă consistentă şi pragmatică a PSD Vâlcea în dialogul cu societatea civilă. Este o structură coordonată la nivel naţional de domnul Codrin Ştefănescu iar la Vâlcea ea va fii coordonată de colegul nostru, vicepreşedinte PSD Vâlcea, senatorul Laurenţiu Coca.

          Laurenţiu are înclinaţie spre dialog şi suficientă experienţă încât să concretizeze acest proiect al PSD – Clubul Social Democrat.

          Această structură este printre altele şi o punte de legătură între comunitate şi politicieni însă, se adresează în aceeaşi măsură tuturor simpatizanţilor şi membrilor PSD.

          Clubul a activat până acum pe o platformă de comunicare on-line pe care eu am iniţiat-o în urmă cu peste un an după ce am participat la constituirea Clubului Social Democrat la nivel naţional.

 

DEPUTAT,

Constantin RĂDULESCU

PREŞEDINTE INTERIMAR

PSD VÂLCEA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe