Moarte suspectă în comuna Pietrari

joi, 30 aprilie 2015

 

În noaptea de duminică spre luni, la ora 01.16, printr-un apel la 112 poliţiştii vâlceni au fost anunţaţi de un accident rutier mortal la Pietrari. Din primele investigaţii, totul s-a produs ca urmare a gestului necugetat al unui bărbat în vârstă de 38 de ani, care pur şi simplu se pare ca ar fi vrut să se sinucidă, lucru pe care l-a şi făcut. S-a stabilit că şoferul unei autoutilitare marca Ford, cu numere de Bucureşti, nu a mai putut face nimic pentru evitarea impactului, trecând pur şi simplu peste trupul bărbatului care se afla culcat pe carosabil. Trupul neînsufleţit al bărbatului, care era de nerecunoscut, a fost transportat la morgă, pentru efectuarea necropsiei. „Trupul bărbatului era secţionat la nivelul abdomenului. Organele erau scoase din cavitatea abdominală. Cordul era pur şi simplu rupt la nivelul vaselor”, a spus medicul legist Marian Avrămoiu. Oamenii legii au început o anchetă în acest caz şi astfel au aflat că bărbatul, înainte de a recurge la acest gest sinucigaş, a lăsat o scrisoare de adio. Se pare că peste trupul bărbatului ar mai fi trecut o altă maşină, însă s-au luat probe de la faţa locului pentru continuarea cercetărilor şi pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs nefericitul eveniment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe