|sâmbătă, decembrie 16, 2017
  • Follow Us!

ANI vrea să-l lase pe Cristian Buican fără mandatul de parlamentar 

buican

Liderul PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican se află la un pas de a-şi pierde mandatul de parlamentar pentru că şi-a angajat una din cele 16 nepoate la biroul său de parlamentar. Potrivit publicaţiei online timpuldevalcea.ro, deputatul figurează la poziţia 7 pe lista neagră a ANI, şi dacă va fi găsit incompatibil riscă o condamnare cu suspendare de 6 luni, iar timp 3 ani nu va mai putea ocupa o funcţie publică.

Teroare în Parlamentul României, în timp ce liderii PNL încearcă să-şi facă o majoritate în Paralament pentru preluarea şefiei Senatului şi a Guvernului, DNA cară pe capete la corupţi, iar Agenția Naţională de Integritate (ANI) la incompatibili. Potrivit aceleiaşi surse, cu puţin timp în urmă, ANI a trimis Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor o adresă prin care solicita informaţii pentru 47 de foşti şi actuali deputaţi pentru trimiterea lor în judecată. Respectivii sunt suspectaţi de conflict de interese.  Dacă datele oferite de BP al Camerei Deputaţilor confirmă informaţiile inspectorilor ANI, aceştia vor fi trimişi în judecată şi condamnaţi cu suspendare cel puţin 6 luni. Efectul imediat: nu vor mai putea ocupa o funcţie publică timp de 3 ani, iar cei angajaţi ilegal vor trebui să returneze sumele de bani încasate. Pe lista ANI se află şi deputatul Cristian Buican, liderul PNL Vâlcea, care şi – a angajat una din cele 16 nepoate la cabinetul său parlamentar.
Potrivit documentului citat, inspectorii ANI au solicitat conducerii Camerei Deputaților următoarea documentație: persoanele angajate în cadrul birourilor parlamentare; cererile de angajare; contracte individuale de muncă; acte adiționale la contractele individuale de muncă care au intervenit pe parcursul mandatului; veniturile realizate de către persoana angajată.

Sursa: timpuldevalcea.ro

Evenimentul Zilei a publicat deja lista deputaţilor vizaţi de solicitare:

Leave a Response