|sâmbătă, martie 25, 2017
  • Follow Us!

LISTA ȘPĂGARILOR! Doi medici din Drăgăşani care ar fi ajutat peste 200 de persoane să primească fraudulos pensii, reţinuţi 

spaga-mita-euro

Doi medici din Drăgăşani, unul de la un cabinet de expertiză al Casei de Pensii Vâlcea şi altul de la spitalul din oraş, au fost reţinuţi după percheziţiile de marţi, fiind suspectaţi că au ajutat peste 200 de persoane să primească fraudulos pensii de incapacitate de muncă în baza unor acte false.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, procurorii au reţinut şi cer arestarea preventivă a doi medici, unul care lucrează ca expert în cadrul Cabinetului de expertiză Drăgăşani, aflat în subordinea Casei Judeţene de Pensii Vâlcea, şi un psihiatru la Spitalul Municipal Drăgăşani, cei doi fiind acuzaţi de luare de mită într-un dosar privind pensionări şi încadrarea în grade de invaliditate a sute de persoane care nu îndeplineau condiţiile în acest sens, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, potrivit procurorilor, în perioada noiembrie 2014 – aprilie 2015, medicul Violeta Bică, expert în domeniul asigurărilor sociale la Cabinetul de expertiză Drăgăşani, aflat în subordinea Casei Judeţene de Pensii Vâlcea, a pretins şi a primit de la 217 persoane sume de bani sau bunuri pentru a asigura pensionarea pentru incapacitate de muncă a unora, chiar şi cu încălcarea dispoziţiilor legale, pentru a dispune încadrarea în grade de invaliditate superioare celor iniţiale, pentru a asigura în continuare încasarea pensiei pentru incapacitate de muncă cu prilejul revizuirilor periodice, dar şi pentru eliberarea certificatelor medicale de invaliditate pentru ca persoanele solicitante să beneficieze de ajutor social.

Anchetatorii au stabilit că, din sumele pe care le primea, medicul Violeta Bică dădea o parte din bani medicului psihiatru Cristina Florentina Orădan, care profesează la Spitalul Municipal Drăgăşani, ca aceasta să elibereze acte medicale false necesare în dosarul de încadrări sau menţinere a gradelor de invaliditate.

Conform procurorilor, „peste 90 la sută dintre persoanele care beneficiază de pensii pentru incapacitate de muncă, urmare examinării de către Cabinetul de Expertiză Medicală a Capacităţii de muncă din municipiul Drăgăşani, sunt diagnosticate, în mod nereal, cu afecţiuni psihice”.

În cursul zilei de miercuri, cei doi medici vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă, Violeta Bică pentru luare de mită, abuz în serviciu şi complicitate la luare de mită, toate în formă continuată, iar Cristian Florina Orădan pentru luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual în formă continuată.

În acelaşi dosar, procurorii au început urmărirea penală pe numele altor patru persoane, acuzate de dare de mită, complicitate la dare de mită şi trafic de influenţă. Una dintre cele patru persoane este un poliţist din Vâlcea, pe care procurorii îl acuză de complicitate la dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu. Toţi cei patru se află sub control judiciar.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au făcut, marţi, 17 percheziţii în judeţele Vâlcea, Olt şi Gorj, într-un dosar de corupţie şi fals în care sunt vizaţi medici, printre locurile percheziţionate numărându-se Spitalul din Drăgăşani, dar şi Cabinetul de expertiză din Drăgăşani, aflat în subordinea Casei de Pensii Vâlcea.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea

22.04.2015

                                         

COMUNICAT

 

În completarea comunicatului din data de 21 aprilie 2015 privitor la cercetările care  se efectuează în cauza având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, Biroul de presă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Prin ordonanţele din data de 21 aprilie 2015, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus reţinerea, pentru o perioadă de 24 ore, a inculpatelor BICĂ VIOLETA şi ORĂDAN CRISTINA FLORINA, cercetate pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.

La aceeaşi data, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de:

  • BICĂ VIOLETA sub aspectul săvârşirii infracţiunilor continuate de luare de mită, abuz în serviciu şi complicitate la luare de mită;
  • ORĂDAN CRISTINA FLORINA sub aspectul săvârşirii infracţiunilor continuate de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual;
  • BOTORAN VIOLETA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la dare de mită şi trei infracţiuni de trafic de influenţă;
  • IOVĂNESCU VLĂDUCU MARIA  sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de dare de mită;
  • ŞTIRBU ELENA ROXANA  sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de complicitate la luare de mită;
  • ONUŢ MARIN – agent de poliţie în cadrul I.P.J. Vâlcea  sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu;

În cursul zilei de astăzi, inculpatele Bică Violeta şi Orădan Cristina Florina (aflaţi în stare de reţinere) urmează a fi prezentate judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În fapt, se reţine următoarea situaţie de fapt:

În perioada noiembrie 2014 – aprilie 2015, inculpata Bică Violeta, în calitate de medic expert al asigurărilor sociale din cadrul Cabinetului de expertiză medical Drăgăşani, din subordinea Casei Judeţene de Pensii Vâlcea, a pretins şi primit de la un număr de 217 persoane, sume de bani sau bunuri în îndeplinirea unor acte ce intră în atribuţiile sale de serviciu, respectiv pentru a asigura pensionarea pentru incapacitate de muncă a unor persoane, chiar şi cu încălcarea dispoziţiilor legale, pentru a dispune încadrarea în grade de invaliditate superioare celor iniţiale, pentru a asigura în continuare încasarea pensiei pentru incapacitate de muncă cu prilejul revizuirilor periodice, dar şi pentru eliberarea certificatelor medicale de invaliditate pentru ca persoanele solicitante să beneficieze de ajutor social.

De asemenea, din actele dosarului a mai rezultat că din sumele de bani astfel primite, Bică Violeta a remis, în mai multe rânduri, o parte din acestea, medicului psihiatru Orădan Cristina Florentina din cadrul Spitalului municipal Drăgăşani, pentru ca aceasta să procedeze la întocmirea, în fals, a actelor medicale necesare încadrării/menţinerii în grade de invaliditate, peste 90% dintre persoanele care beneficiază de pensii pentru incapacitate de muncă, urmare examinării de către Cabinetul de Expertiză Medicală a Capacităţii de muncă din mun. Drăgăşani, fiind diagnosticate, în mod nereal, cu afecţiuni psihice.

Activitatea infracţională realizată de cele două inculpate a fost sprijinită de ceilalţi 4 inculpaţi faţă de care, la data de 21 aprilie 2015, procurorii au dispus măsura preventivă a controlului judiciar.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Direcției Generale Anticorupţie.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

 

3 Responses to LISTA ȘPĂGARILOR! Doi medici din Drăgăşani care ar fi ajutat peste 200 de persoane să primească fraudulos pensii, reţinuţi

  1. Pacient Ion

    La fel procedeaza si medicul psihiatru de la Horezu .A facut sute de pensionari si handicapati psihic cu ajutorul unor colegi de la Rm Valcea si Dragoesti. Totul pe bani multi. Merita investigat.

     
  2. sfantul ion

    Si cu dr Folea cum ramane?2000 euro si una pensie pe an este tariful dumnealui.Se sesiseaza cineva?

     
  3. Ion Teleaga

    Nu se mai aude nimic de acesti infractori….ce s-a mai intamplat cu ei ? Au fost pedepsiti? Una dintre distinsele doamne care e acuzata de infracţiunii de complicitate la dare de mită şi trei infracţiuni de trafic de influenţă se mai poate adauga si camatarie…

     

Leave a Response