PASTORALA de INVIERE A ÎPS † VARSANUFIE CU DARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL RÂMNICULUI

miercuri, 8 aprilie 2015

PASTORALA de INVIERE

 

† VARSANUFIE

CU  DARUL  LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP

AL RÂMNICULUI

PREACUVIOSULUI  CIN  MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER  ȘI  PREAIUBIȚILOR  CREDINCIOȘI  DIN CUPRINSUL  ARHIEPISCOPIEI  RÂMNICULUI,

 

Har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, iar de la noi părintești binecuvântări!

 

 

,,Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră,

 zadarnică și credința voastră” (I Corinteni 15, 14)

 

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Hristos a înviat!

Iată că am săvârșit perioada postului și am ajuns la sfârșitul celor 40 de zile care sunt încununate de praznicul Învierii Domnului. Acest post nu a fost așezat întâmplător înaintea acestei mari sărbători, ci el a fost gândit de Sfinții Părinți ca o pregătire pentru a înțelege și a ne face părtași pe cât putem tainei Învierii Domnului. Mântuitorul Însuși a postit 40 de zile înainte de a începe propovăduirea Evangheliei, dându-ne astfel exemplu, așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: ,,de aceea și Iisus postește patruzeci de zile, ca să ne arate leacurile mântuirii”.

În urma pregătirii prin post și rugăciune ne facem părtași luminii Învierii și la rândul nostru vestim Învierea Domnului, devenind astfel mărturisitori ai Învierii Lui.

Pe lângă faptul că toți creștinii sunt mărturisitori ai Învierii Domnului, au fost și martori direcți ai Învierii Acestuia, martori ce au vestit această taină. Deși numim martori ai Învierii pe femeile mironosițe și pe Sfinții Apostoli fiindcă L-au văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos după Înviere, ei nu au participat la momentul exact al Învierii Domnului, căci Mântuitorul a trecut prin piatra de la ușa mormântului așa cum a trecut prin ușile încuiate, când li S-a arătat Apostolilor după Înviere și tot ce știm despre taina Învierii aflăm de la Sfântul Apostol Pavel care spune că trupul Domnului supus putrezirii, prin înviere s-a îmbrăcat întru neputrezire, trupul Lui muritor s-a îmbrăcat întru nemurire; trupul cel firesc s-a schimbat în trup duhovnicesc (I Corinteni 15, 44, 53); moartea a fost înghițită de viață (II Corinteni 5, 4). Hristos o dată înviat din morți, nu mai moare pentru că moartea nu mai are stăpânire peste El (Romani 6, 9).

În iconografia ortodoxă, Învierea Domnului este reprezentată îndeosebi prin două scene ce țin să arate această mare taină. Într-una din reprezentările iconografice ale Învierii Domnului, este înfățișată pogorârea la iad a Mântuitorului și ridicarea protopărinților noștri, Adam și Eva, așa cum reiese și din cântările pascale: ,,Adam prin înșelăciune împiedicându-se, jos s-a pogorât în prăpastia iadului; dar Tu, Cel ce ești din fire Dumnezeu milostiv, Te-ai pogorât spre căutarea Lui și, pe umeri purtându-l, împreună l-ai înviat.

Astfel, având în vedere că primii care au aflat de biruința Mântuitorului asupra morții sunt protopărinții noștri, Adam și Eva, îi putem numi pe aceștia martori ai Învierii Domnului.

Mântuitorul Iisus Hristos nu se coboară în iad ca pedeapsă pentru păcat, fiindcă El nu a avut păcat, ci pogorârea Lui la iad ,,trebuie înțeleasă ca o apropiere specială a Sa de sufletele de acolo, pentru ca acelea care au pus în viața de aici prin credință o temelie a mântuirii lor să poată, prin această apropiere a lui Iisus de ele, să se înalțe la mântuire”.

Biruința lui Hristos asupra morții are loc în momentul morții Acestuia pe Cruce ,,așadar, învierea ca fapt în adâncime și în spirit s-a petrecut exact în momentul morții și moartea e premisa învierii trupului, această înviere cu trupul s-ar fi putut înfăptui îndată după moarte; dar, pentru ca moartea Lui să nu pară iluzorie oamenilor, a lăsat Trupul Său să zacă în mormânt trei zile și în acest timp s-a coborât cu sufletul la iad”.

În aceeași icoană a pogorârii la iad a Mântuitorului, Acesta este reprezentat stând cu picioarele pe două uși care sunt așezate sub formă de cruce. Aceste uși reprezintă ușile iadului care au fost sfărâmate de Mântuitorul Hristos. El a sfărâmat ușile iadului prin puterea dumnezeiască, căci El este în același timp Dumnezeu și om.

Într-o altă reprezentare iconografică a Învierii Domnului sunt înfățișate femeile mironosițe care stau lângă mormântul Mântuitorului, iar îngerul le arată mormântul gol și giulgiurile cu care a fost înfășurat trupul Domnului.

Cu toate că din Sfintele Evanghelii aflăm că primii martori ai Învierii sunt femeile mironosițe care au venit la mormânt dis-de-dimineață ca să ungă cu aromate trupul Mântuitorului, totuși nu ele sunt cele care L-au văzut primele pe Domnul Iisus înviat, ci așa cum dau mărturie Sfinții Părinți, Maica Domnului este cea care L-a văzut prima pe Mântuitorul înviat.

Una dintre cele mai vechi reprezentări ale icoanei Învierii ne prezintă lângă mormântul Domnului două femei cărora îngerul le arată mormântul gol și giulgiurile, una dintre femei este îmbrăcată într-un veșmânt roșu care are pe el trei stele. Culoarea roșie este folosită în iconografia ortodoxă pentru veșmântul Maicii Domnului iar cele trei stele care arată întreita feciorie a Maicii Domnului:  înainte de nașterea, în timpul nașterii și după nașterea lui Iisus Hristos.

Sfinții Evangheliști nu o menționează pe Maica Domnului ca martor al Învierii, ci pe femeile mironosițe și pe Sfinții Apostoli deoarece mărturia unei mame în favoarea fiului ar fi fost pusă sub semnul îndoielii și nu ar fi fost primită de iudei. Sfântul Apostol și Evanghelist Matei spune: ,,După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii, au venit Maria Magdalena și cealaltă Marie ca să vadă mormântul” (Matei 28, 1), astfel ,,cealaltă Marie” este Maica Domnului.

De altfel, este de neconceput că Maica Domnului a sta tot timpul lângă Mântuitorul în timpul pătimirii Lui, iar în timpul Învierii Lui ea să nu fi fost prezentă. Despre faptul că Maica Domnului a stat aproape de Crucea Mântuitorului găsim mărturie în Sfintele Evanghelii, dar și în scrierile Sfântului Maxim Mărturisitorul care spune: ,,atunci când a avut loc încercarea Domnului și alte femei Îl însoțeau la Răstignire, ele stăteau departe, și când L-au răstignit, de asemenea stăteau departe și priveau. Însă cele două Marii iubeau mai aprins pe Domnul și participau la neliniștile Maicii Sale preacurate și la durerile ei, când vedeau îndrăzneala și curajul cugetului ei, cât de aproape se găsea de Crucea Fiului ei”.

Așa cum citim în Sfintele Evanghelii și cum reiese și din cuvintele de mai sus ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, Maica Domnului nu s-a despărțit de Mântuitorul în timpul Pătimirii Lui, ci a stat lângă El, suferind împreună cu El așa cum îi proorocise dreptul Simeon că prin sufletul ei va trece sabie (Luca 2, 35).

Maica Domnului nu s-a despărțit de Mântuitorul în timpul pătimirii Lui și la fel a stat lângă mormântul Acestuia, cum ne arată Sfântul Maxim Mărturisitorul care spune: ,,dar Maica fără prihană nu se despărțea de mormânt, și vedea și auzea tot ce se petrecea și se spunea. A văzut marele cutremur care i-a trezit pe cei ce dormeau dintru început, care a adormit străjile și a rostogolit piatra și mai apoi din nou trezirea străjilor și intrarea lor în cetate. Toate acestea n-au putut să le vadă femeile care s-au dus și care s-au întors mai apoi, dar fericita Maică a Domnului, robită de dragostea Fiului ei, și care a rămas fără să se despartă de mormânt, a fost martorul ocular la toate acestea și a văzut și slăvita Sa înviere”.

Fiind Maica lui Dumnezeu și cea care Îl născuse pe Acesta se cuvenea ca tot ea să fie cea care Îl va vedea întâi pe Mântuitorul înviat: ,,de aceea, înaintea tuturor ea a primit vestea Învierii și a fost socotită vrednică să vadă înaintea tuturor pe Domnul și Fiul ei, vedenie dumnezeiesc de frumoasă și piscul tuturor bunurilor dorite, și a auzit vocea Sa dulce și a crezut tuturor tainelor providenței Sale, mai întâi pe cele ale Întrupării Sale, iar acum și pe cele ale Învierii Lui”.

Așadar, din analiza Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții reiese că primul martor al Învierii Domnului a fost Maica Sa  Preacurată, căci așa cum ea a fost ,,ușa” prin care Mântuitorul a intrat în lume, se cuvenea ca ea să fie prima care-L va vedea pe Fiul ei înviat, ca Biruitor al morții.

Dintre femeile mironosițe, cea care L-a văzut întâi pe Mântuitorul Hristos este Maria Magdalena. În Sfintele Evanghelii este descrisă întâlnirea Mariei Magdalena cu Domnul Iisus Hristos înviat. Din această întâlnire trebuie să reținem următoarele aspecte:

Maria Magdalena nu Îl recunoaște pe Mântuitorul înviat  ,,ea s-a întors cu fața și a văzut pe Iisus stând, dar nu știa că este Iisus.” (Ioan 20, 14). Acest lucru s-a datorat faptului că după Înviere Trupul Domnului a fost copleșit de lumina dumnezeiască, așa cum s-a întâmplat și pe Muntele Tabor în timpul Schimbării la Față. Acest lucru nu înseamnă că Trupul Domnului a devenit altceva după Înviere, ci trebuie să înțelegem că ,,Învierea așează pe Domnul într-o altă dimensiune, care nu mai poate fi percepută ca o realitate a lumii de jos. Mântuitorul, odată înnviat și proslăvit, este dincolo de realitatea sensibilă și nu mai poate fi circumscris de nimeni și de nimic. Numai dacă El vrea Se mai face cunoscut cuiva”. Trupul Domnului înviat este același cu Trupul Domnului atunci când Acesta a fost răstignit, numai că după Înviere Trupul este copleșit de harul dumnezeiesc, dar fără ca Trupul Domnului să fie schimbat în altceva.

După ce Maria Magdalena Îl recunoaște pe Mântuitorul înviat sau mai bine zis după ce Mântuitorul i Se descoperă, îi spune acesteia: ,,nu te atinge de Mine, căci încă nu m-am suit la Tatăl Meu” (Ioan 20, 17). Mântuitorul îi spune acest lucru Mariei Magdalena nu fiindcă El S-ar fi întinat de atingerea ei, ci vrea să arate că de acum înainte cel ce vrea să se atingă de El, să se împărtășească de El, trebuie să primească mai întâi pe Duhul Sfânt: ,,înainte de Învierea din morți Domnul nostru trăia alături de cei drepți și de cei păcătoși și nu respingea pe nici unul dintre cei ce se apropiau de El […], dar, după ce a împlinit toată iconomia, a răbdat crucea și moartea și a înviat, a arătat că firea Sa e mai tare ca moartea, pentru aceasta de acum împiedică pe cei ce vin la El să se atingă de Sfântul Lui Trup, făcând din aceasta un chip al Tainei Împărtășirii de El […] deci, Maria Magdalena nu s-ar fi oprit de la atingerea Trupului Său dacă umanitatea ar fi primit Duhul Sfânt”.

Deci și noi, cei ce dorim a ne împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului, trebuie ca mai întâi să ne pregătim prin post, rugăciune și spovedanie și numai după ce sufletul nostru s-a făcut sălaș al Duhului Sfânt să îndrăznim a ne apropia de Preasfintele Taine.

Ce ar mai trebui să reținem este că după ce Maria Magdalena Îl vede pe Mântuitorul înviat, tristețea și mâhnirea ei dispar și sunt înlocuite de bucuria vederii lui Hristos cel Înviat. Acest lucru ne arată că Mântuitorul Hristos a venit să elibereze pe om de robia păcatului și a morții, iar dezrobirea vine prin Învierea Domnului care a adus bucuria și nădejdea vieții veșnice.

 

Dreptmăritori creștini,

Dintre Sfinții Apostoli, cei ce s-au încredințat primii de Învierea Domnului sunt Apostolii Petru și Ioan, care așa cum aflăm din Sfintele Evanghelii, au alergat primii la mormânt după vestirea Învierii de către femeile mironosițe.

Sfântul Apostol Petru este cel care intră primul în mormântul în care fusese pus Hristos, și vede ,,giulgiurile puse jos, iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfășurată, la o parte, într-un loc”(Ioan 20, 6-7), asemenea și Sfântul Apostol Ioan vede giulgiurile și mahrama. Astfel, cei doi Apostoli deși nu au văzut pe Domnul, ei s-au încredințat de Învierea Acestuia.

Apoi, Mântuitorul Se arată Apostolilor care stăteau ascunși de frica iudeilor, intrând la ei prin ușile încuiate, arătând astfel că: ,,deși are un Trup real, Mântuitorul Își arată în felul acesta puterea Sa dumnezeiască negrăită, care depășește legile fizicii și înțelegerea omenească”.

Mântuitorul Se arată ucenicilor Săi, dorind să-i încredințeze pe aceștia deplin de Învierea Sa, arătându-le acestora ,,mâinile și coasta Sa”(Ioan 20, 20). Mântuitorul face acest lucru deoarece ,,trupul înviat al Domnului, chiar făcut uneori vizibil, este atât de schimbat încât El trebuie să convingă pe ucenici de identitatea Lui, prin urmele Crucii”.Trupul Domnului înainte de Răstignire este același cu trupul Domnului după Înviere, dar după Înviere Trupul este transfigurat de lumina dumnezeiască, lumina Duhului Sfânt.

Tot pentru a-i încredința pe Apostoli de realitatea Trupului Său, Mântuitorul le cere ceva de mâncare, nu pentru că I-ar fi fost foame, ci pentru a-i încredința deplin de realitatea Trupului Său, fiindcă acesta era așa de cuprins de lumina dumnezeiască încât părea a fi duh deoarece ,,Trupul Mântuitorului rămâne după Înviere până la Înălțare în lumină și va fi permanent copleșit de lumină după Înălțare”. Acest lucru arată că ,,Domnul Iisus Hristos, deși păstrează structura Trupului Său cunoscută de Apostoli, totuși este cuprins de lumina slavei divine”.

În această atmosferă de bucurie a Învierii are loc trimiterea la propovăduire a Sfinților Apostoli, iar pentru aceasta primesc Duhul Sfânt, adică sunt hirotoniți de Mântuitorul Hristos care ,,a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, și cărora le veți ține, vor fi ținute”(Ioan 20, 22-23).

Deci, prin Taina Hirotoniei, care a fost instituită de Mântuitorul Iisus Hristos este transmis harul Duhului Sfânt la toți episcopii și preoții până în zilele noastre și astfel aceștia devin și ei, ca Sfinții Apostoli, mărturisitori ai Învierii Domnului.

Martor al Învierii Domnului este și Apostolul Toma, care nefiind în ziua Învierii alături de ceilalți Apostoli atunci când aceștia îi spun: ,,Am văzut pe Domnul!” (Ioan 20, 25) el le răspunde: ,,dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”(Ioan 20, 25). Răspunsul lui Toma nu este o dovadă a necredinței lui în Învierea Mântuitorului fiindcă el ,,știa că Domnul este Viața prin fire și are puterea de a desființa moartea și stăpânirea stricăciunii […] el nu se putea îndoi că Domnul a înviat, dar avea și el o dorință firească: să-L vadă pe Domnul și să se încredințeze deplin că a înviat”.

Apostolul Toma credea că odată ce a înviat Mântuitorul nu mai poate fi văzut cu ochii trupești, trupul dispărând iar locul lui fiind luat de duh. Prin pipăirea rănilor Mântuitorului, Toma și ceilalți Apostoli cred cu adevărat ,,că Trupul care a atârnat pe Cruce și a gustat moartea a fost făcut viu de Dumnezeu”.

Faptul că Apostolii nu s-au încredințat imediat de Învierea Domnului se datorează mai multor factori: în primul rând, ei erau cuprinși de tristețe și frică, fiindcă nu înțelegeau deplin Scripturile, căci nu primiseră încă Duhul Sfânt; în al doilea rând, credeau că Mântuitorul va învia dar nu știau în ce fel se va petrece acest lucru. Toate cele enumerate arată că Apostolii ,,nu au fost oameni creduli și sentimentali, căci ei au trecut printr-o analiză critică adevărul și realitatea învierii, tocmai pentru că aveau conștiința că Învierea trebuie să fie piatra de temelie a creștinismului”.

 

Iubiți fii și fiice întru Hristos Domnul,

Anul acesta a fost declarat de Sfântul Sinod drept Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi și anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii.

Sfântul Ioan Gură de Aur și păstorii de suflete din eparhii au fost și ei mărturisitori ai Învierii Domnului, căci ,,vocația păstorilor de suflete (episcopi și preoți) și a întregii Biserici se fundamentează pe mărturisirea Învierii Domnului”.

Prin vestirea și propovăduirea Învierii Domnului a fost alungată tristețea cauzată de moarte, a fost alungat întunericul păcatului și viața pământească a primit un sens și o finalitate în viața veșnică, care este promisă de Hristos nu numai sufletelor ci și trupurilor.

 

Iubiți fii duhovnicești,

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să fim și noi mărturisitori ai Învierii Lui, căci nu numai păstorii, episcopi și preoți, trebuie să o mărturisească, ci noi toți cei ce suntem creștini suntem datori să o mărturisim ca fii ai Aceluiași Tată ceresc și frați ai Domnului Iisus Hristos Cel înviat a treia zi din morți.

Vă reamintim, iubiți părinți, frați și surori, că în Duminica a 3-a după Paști, a Mironosițelor, în ziua de 26 aprilie, vom prăznui ,,Aducerea Sfintelor Moaște ale Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica în Mitropolia Olteniei”,sărbătoare ce are o însemnătate deosebită pentru Arhiepiscopia noastră și de aceea Vă îndemnăm să veniți cu toții ca să prăznuim și să ne rugăm împreună Sfântului Ierarh Calinic, ca acesta să mijlocească pentru noi la tronul Preasfintei Treimi.

Ne rugăm lui Dumnezeu ca sărbătoarea Învierii Domnului să aducă în casele tuturor bucurie, pace, sănătate și mântuire, adresându-Vă totodată salutul pascal: Hristos a înviat!

 

Al vostru către Hristos Domnul rugător,

 

† VARSANUFIE

Arhiepiscopul Râmnicului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe