Curtea de Conturi a descoperit la Primăria Glăvile abateri financiar-contabile de 64.000 euro

miercuri, 8 aprilie 2015

 

În cursul anului trecut, Camera de Conturi Vâlcea a realizat o acțiune de audit la Primăria Glăvile (primar Ion Ignătescu), fiind efectuat un audit financiar asupra conturilor anuale de execuție bugetară ale Unității Administrativ Teritoriale a Comunei pe anul 2013. Cu acest prilej, s-au descoperit abateri financiar-contabile de 284.000 lei (64.000 euro). Astfel, Primăria Glăvile nu a respectat prevederile legale privind organizarea şi efectuarea operaţiunii de inventariere a materiei impozabile şi a contribuabililor din localitate. S-a constatat nerespectarea obligaţiei de către ordonatorul principal de credite de a prezenta în şedinţă publică în lunile aprilie, iulie, octombrie pentru trimestrele expirate, spre analiză şi aprobare de către autorităţile deliberative, execuţia bugetelor întocmite pe cele două secţiuni, astfel încât la sfârşitul anului: să nu înregistreze plăţi restante; diferenţa dintre suma veniturilor încasate şi excedentul anilor anteriori utilizat pentru finanţarea exerciţiului bugetar curent, pe de o parte, şi suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, pe de altă parte, să fie mai mare decât zero. Evidența sintetică și analitică a patrimoniului entității nu este condusă în conformitate cu normele metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, astfel: nu a fost întocmit protocolul de predare-primire cu Școala Gimnazială „Bartolomeu Anania” Comuna Glăvile și procesul verbal de predare primire a bunurilor aparținând domeniului public sau privat pentru predarea-preluarea bunurilor aflate în administrarea și folosința unităților școlare din comuna Glăvile; nu a fost înregistrat în contabilitate în contul 8033 „Valori materiale primite în custodie sau în păstrare” contravaloarea a 92 containere în valoare de 117.000 lei, primite în martie 2011 de la Primăria Ionești cu procesul verbal de predare primire 471/2011. Containerele primite urmau să fie folosite în cadrul proiectului „Sistem integrat de colectare si depozitare ecologică a deseurilor în localitate Ionești și pentru alte opt comune partenere din județul Vâlcea”. Nu s-a înregistrat în contabilitatea ordonatorului terțiar de credite - Școala Gimnazială „Bartolomeu Anania” Comuna Glăvile, în contul 1511 „Provizioane pentru litigii” a diferențelor salariale câștigate în instanță pe baza hotărârilor judecătorești, rămase definitive și irevocabile actualizate cu rata inflației, în valoare estimată de 284.000 lei.

Primăria Glăvile nu a organizat activitatea de audit intern şi nu a prevăzut în organigramă acest post, deşi în ultimii trei ani consecutivi instituţia verificată a derulat un buget anual mai mare de 100.000 euro. Nu s-au stabilit, evidențiat, urmărit și încasat veniturile proprii, reprezentând impozit pe clădiri datorat de persoanele fizice și juridice, în sumă estimată de 1.000 lei, astfel: impozit pe clădiri datorat de 4 persoane fizice care nu au declarat în vederea impunerii clădirile terminate; taxă pe clădiri datorată de către SC Farmacia Daniel Mărtoiu, pentru 20 mp spațiu închiriat în incinta Dispensarului medical Glăvile. Nu s-a evidențiat, urmărit și încasat veniturile proprii în sumă de 1.000 lei, reprezentând chirie datorată de către un agent economic, pentru 20 mp spațiu închiriat în incinta Dispensarului medical Glăvile. La un număr de 9 autorizații de construire eliberate de către Primăria Glăvile în anul 2013 s-a constatat la un număr de 2 autorizații de construire eliberate, stabilirea și încasarea eronată a taxei. Deficiența s-a produs ca urmare a calculării eronate a taxei pentru anexe gospodărești (0,5% în loc de 1%) netaxarea foselor vidanjabile și a împrejmuirilor și a erorilor de calcul. Nu s-a efectuat o verificare sistematică de către personalul de specialitate din cadrul entității auditate, a gradului de realizare a lucrărilor pe perioada de valabilitate a autorizației de construire, în scopul identificării situației nerealizării clădirilor în termenul acordat prin autorizare și prelungirea acesteia, precum și a declarării valorii finale a clădirilor în vederea recalculării taxei de autorizare.

Primăria Glăvile nu a stabillit, evidențiat, urmărit și nu a încasat suma de 516 lei reprezentând diferență taxa autorizare rezultată între valoarea lucrărilor realizate și valoarea lucrărilor autorizate la un număr de 14 cazuri. Nu au fost luate măsuri de urmărire şi executare silită pentru debitele neachitate la termen de persoanele fizice şi persoanele juridice care deţin bunuri impozabile pe teritoriul unităţii administrativ teritoriale şi care înregistrează restanţe la plata impozitelor şi taxelor către bugetul local, inclusiv amenzi. Nu au fost respectate în totalitate prevederile actelor normative în vigoare cu privire la operațiunea de inventariere a patrimoniului, nu au fost inventariate: fondul de carte de la Biblioteca comunală (ultima inventariere carte cu carte s-a efectuat în anul 2000 cu ocazia predării- primirii gestiunii); 92 buc. tomberoane primite în custodie de la Primăria Ionești în anul 2011. Primăria Glăvile a efectuat unele cheltuieli din fonduri publice angajate, ordonanțate și plătite fără a fi aprobate potrivit legii și fără prevederi bugetare, în sumă estimată de 625 lei reprezentând 1/2 amendă contravențională aplicată de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romania SA, care a sancționat contravențional comuna Glăvile cu amendă în valoare de 1.250 lei, fără a fi recuperate de la persoanele răspunzătoare. Primăria Glăvile a efectuat cheltuieli nelegale din bugetul local în sumă de 8.000 lei, ca urmare a înscrierii în situaţiile de lucrări privind reabilitarea unor drumuri și ulițe aparţinând unităţii administrativ teritoriale şi acceptării la plată de către entitatea auditată, a cantității de 86 mc piatră spartă și a transportului aferent, care nu a putut fi justificată cu documente de procurare de la furnizori. Primăria Glăvile a efectuat unele cheltuieli nelegale din bugetul local în sumă totală de 5.000 lei, ca urmare a înscrierii în situaţiile de lucrări privind obiectivul de investiții „Amenajare parcare” şi acceptării la plată de către entitatea auditată, a cantității de 11 mc Beton B400 pentru care nu a putut prezenta documente (avize de expediere de la furnizor). Pentru sumele încasate necuvenit, în timpul misiunii de audit au fost calculate accesorii, conform Legea nr. 500/2002, de la data încasării sumelor până la data recuperării acestora, în sumă de 1.000 lei. Primăria Glăvile nu a înscris în contractele încheiate cu executanții lucrărilor obligativitatea constituirii de garanții de bună execuție pentru lucrările de proiectare a obiectivelor de investiții contractate în anul 2013, precum și la lucrările de reparații curente a drumurilor comunale.

Măsurile dispuse și recomandările formulate de Camera de Conturi: organizarea şi efectuarea inventarierii materiei impozabile şi a tuturor contribuabililor din localitate potrivit prevederilor legale în vigoare și valorificarea rezultatelor acestei acțiuni; prezentarea, către consiliul local, a execuţiei trimestriale, în vederea analizei şi aprobării acesteia în conformitate cu prevederile legale în vigoare; urmărirea şi încasarea debitelor reprezentând diferențe din recalcularea taxei privind autorizațiile de construire și a majorărilor de întârziere aferente calculate la data încasării; urmărirea şi încasarea debitului reprezentând diferențe din regularizare taxă privind eliberarea autorizațiilor de construire și a majorărilor de întârziere aferente calculate la data încasării; continuarea măsurilor de executare silită în vederea încasării creanţelor bugetare restante, creanţe reprezentând impozite şi taxe locale, încasarea acestora înainte de a interveni prescripţia sumelor respective; organizarea și efectuarea inventarierii generale a patrimoniului în conformitate cu prevederile legale în vigoare astfel încât să se asigure cuprinderea tuturor elementelor patrimoniale de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, pentru ca situațiile financiare raportate să ofere o imagine fidelă a acestora, a performanței financiare și a celorlalte elemente care privesc activitatea instituției; respectarea prevederilor legale privind întocmirea contractelor de achiziții de produse, lucrări sau servicii, care să conțină clauze clare și precise cu privire la constituirea garanției de bună execuție, în cazurile în care normele în vigoare prevăd această clauză, etc.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe