|luni, martie 27, 2017
  • Follow Us!

În actuala situație, CET-ul fără Bălan riscă să devină un morman de fiare vechi. Un articol care poate salva judeţul Vâlcea de la distrugere! 

În actuala situație, CET-ul fără Bălan riscă să devină un morman de fiare vechiÎntr-o viață de ziarist, am pus stilul mai presus de idee, crezând că jurnalistica e un amestec de spectacol și proces verbal în care spectacolul trebuie să prevaleze.

 Iată-mă însă constrâns de situație să pun procesul verbal înaintea stilului, nu de alta, dar demisia directorului general Mihai Bălan m-a lăsat, cel puțin pentru moment, fără bucuria de a scrie articole.

Dacă am avea din ce să trăim eu și colaboratorii, aș demisiona imediat din industria presei, în semn de solidaritate cu una dintre cele mai mari personalități pe care le are Vâlcea în acești ani și așa secetoși în valori umane.

Desigur că dacă ar putea, Marele PNL Vâlcea m-ar costrânge și pe mine să ies din joc, așa cum văd că îl constrânge, mutatis mutandis, pe Mihai Bălan.

 Liberalilor vâlceni le place, după cum văd, tehnica pământului pârjolit, vor să fie tuaregii unui județ transformat în deșert, să se plimbe ei de la o dună la alta, de la o oază la alta, încasându-și bacșișul de aur și diamante.

 Îi asigur că abia dacă vor mai avea un blid de cus-cus și un degetar de apă dacă vor continua pe aceeași linie.

 În fine, scriu acest articol doar pentru a le semnala noilor stăpâni ai Vâlcii că Mihai Bălan nu e dromaderul lor pe care să pună șaua când vor.

 Înainte de a fi director general, Bălan este un om de cultură, dar nu așa cum e obișnuită Vâlcea să fie cei culți, adică livrești și seci, provinciali și superficiali. Bălan este omul unei culturi asimilate, metabolizate, trăite și sublimate într-o viață care frizează frumusețea și fericirea.

 Deosebirea dintre cei care pun presiune politică și cel presat să execute este că primii sunt niște complexați, niște copii ai lui Onan, fără destin și fără bucurii, în vreme ce persoana celălaltă e exact opusul, e singurul om apolinic și solar pe care îl mai au în curtea unei administrații de stat gheboase și bâlbâite.

 Ar părea că, din punct de vedere managerial, nu contează că Mihai Bălan e un renascentist într-un județ unde puterea se află în epoca de piatră.

 Opinia mea este însă că tocmai asta contează.

 Fără a avea competența să judec managementul CET-ului, merg instinctiv pe mâna lui Mihai Bălan, măcar fiindcă oamenii puterii nu sunt o alternativă. Cu Mihai Bălan la conducere, CET-ul mai are o șansă, fără el, CET-un va fi un castel de cărți de joc în care se vor hârjoni, pentru câteva luni de acum încolo, niște copii mari și ușor retardați.

 Aud că i se impută directorului că se sfătuiește cu soția în chestiuni legate de CET. E un simplu zvon, dar pentru acest Stat Islamic Liberal Vâlcean (SILV) care a cucerit județul chestiunea pare să fie un motiv suficient pentru o decapitare în piața publică.

 Talibanii vor să aplice sharia și să rămână ei să se sfătuiască cu amantele, de parcă CET-ul ar fi salon de pedichiură – manichiură.

 Pentru noii stăpâni ai județului managementul trebuie să se supună unor cutume arhaice, să se facă pe linie de partid și de stat.

 Problema este că dacă-i bagi pe ayatollahii aceștia mici la psihanalist, se umple Oltul de fantasme, fiindcă nu sunt decât niște microsexuali cu copilării nefericite și o maturitate a celulitei matrimoniale refulate prin ascensiuni politice.

 Înțeleg că, totuși, președintele Gheorghe Păsat a avut grijă de modul cum îl va judeca istoria și a scris pe demisia directorului general că nu e de acord.

 Mai înțeleg că luni demisia va fi supusă aprobării Consiliului de Administrație al CET.

 Îi sugerez președintelui liberal Cristian Buican să se așeze la masa negocierilor cu directorul general Mihai Bălan și să-l convingă, cu argumente, să-și retragă demisia. Argumentele nu pot fi decât câțiva pași înapoi pe care puterea politică trebuie să îi facă în chestiuni care țin de organigrama staff-ului de la CET.

 Cum nu cred că Dumnezeu și-a propus să-l piardă pe Cristian Buican la o vârstă atât de tânără, încă trag speranțe că liberalul nu și-a pierdut mințile.

 În actuala situație, CET-ul fără Bălan va fi un morman de fiare vechi.

Gheorghe Smeoreanu (criterii.ro)

Leave a Response