|sâmbătă, decembrie 16, 2017
  • Follow Us!

Dacă se prăbuşeşte CET Govora, răspunde cetăţeanul Gheorghe Păsat 

gica pasat bulacu

Dacă se prăbuşeşte CET Govora, răspunde cetăţeanul Gheorghe Păsat

Dacă aş scrie următoarele rânduri în numele meu şi doar al meu, l-aş invita pe preşedintele Gică Păsat să se arunce de pe clădirea Consiliului Judeţean Vâlcea.

 La figurat, desigur.

 Nu voi face asta, fiindcă dincolo de ceea ce cred eu despre competenţa şi personalitatea acestui om, trebuie să scriu în interesul comunităţii.

 Aşadar, îl rog respectuos pe domnul preşedinte Păsat Gheorghe să facă ce crede el mai bine şi să îl determine pe directorul general al CET Govora Mihai Bălan să se răzgândească şi să-şi anuleze demisia.

 Voi veni cu câteva argument de bun simţ, deşi, sincer vorbind, altceva merită distinsul preşedinte.

 CET Govora tocmai a preluat carierele de la Berbeşti şi Alunu, iar săptămânile următoare sunt decisive pentru redresarea activităţii. Plecarea directorului general, cel care a gândit planul de management al acestei preluări, ar pune CET în situaţia de a-şi declara, în cel mai scurt timp, insolvenţa sau chiar falimentul.

 Unde se va ascunde în acel moment preşedintele despre care vorbim, în ce gaură de şarpe va intra dacă îl vor căuta câteva sute de şomeri, plus cetăţenii municipiului rămaşi fără apă caldă şi căldură ?

 Un alt aspect ţine de finanţarea printr-o linie de credit a CET-ului. Pe surse, am aflat că directorul general tocmai obţinuse această finanţare, singura garanţie a faptului că CET-ul poate evita naufragiul.

Se va duce distinsul preşedinte la bănci şi îşi va pune credibilitatea sa drept garanţie ?

 Nu doresc să intru într-o polemică nesfârşită cu Păsat Gheorghe, vreau doar să îl atenţionez că va purta întreaga răspundere pentru ceea ce se va întâmpla dacă Mihai Bălan demisionează.

 Crede Păsat Gheorghe că dacă ajunge el director general la CET scapă de linşaj ? Atenţie, nu mă refer la cel mediatic, ci la reacţia cât se poate de concretă a unui oraş debranşat de la sursa lui de apă şi căldură.

 Dacă se întâmplă aşa ceva, vom arăta lumii cine este omul.

 Pe lângă asta, îl întreb pe Gheorghe Păsat dacă îşi asumă el responsabilitatea de a livra în continuare aburul industrial către USG şi Oltchim.

 Dacă nu va putea, se face el abur şi intră pe ţeavă ?

 Să ne înţelegem, niciun om nu este de neînlocuit, dar sunt momente în care o schimbare de management este echivalentă cu dezastrul.

 După câte observă cititorii, nu l-am adus în discuţie pe preşedintele PNL, deputatul Cristian Buican. Nu am făcut-o pentru că speranţa moare ultima, iar speranţa mea este că Buican şi PNL Vâlcea se vor trezi din aburii beţiei de putere.

 Mihai Bălan demisionează pentru că noua conducere liberală a judeţului i-au impus, pe bază de interese politice, angajarea in funcţii cheie a clienţilor politici. Există o limită în toate, iar de data asta se pare că orice limită a fost depăşită.

 Îmi permit să atrag atenţia că imediat ce ştirea demisiei lui Mihai Bălan a apărut, câţiva creditori ai CET au decis ca mâine să introducă în instanţă acţiuni de recuperare a datoriilor.

 Există o bursă a încrederii, iar Gheorghe Păsat nu o poate menţine în parametrii normali. Dacă această bursă se prăbuşeşte, răspunde PNL ?

 La această oră, se pun la cale o serie de dezinformări. Una dintre ele constă în faptul că hoţul strigă hoţii, adică se va spune că Mihai Bălan şi-a implementat oamenii, nu PNL. O gazetă de casă a puterii va lansa câteva zvonuri bine gândite, doar trăim în epoca dezinformării.

 Ne oprim aici, sperând ca noaptea să fie un sfetnic bun pentru Gheorghe Păsat.

 P.S. Evident că presa locală trebuie să renunţe la orice ofertă de publicitate către CET Govora. Toată presa, fără excepţie. Doar aşa vom avea garanţia că discuţia se păstrează în limitele obiectivităţii.

Leave a Response