Târgul Apicol Oltenia Râmnicu Vâlcea a ajuns la cea de-a IV-a ediţie

miercuri, 1 aprilie 2015

 

Sâmbătă, 4 aprilie şi duminică, 5 aprilie, în organizarea Asociaţiei Apicole Scundu şi a SC Plăcerea Naturii SRL, cu sprijinul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, se va desfăşura cea de-a IV-a ediţie a Târgului Apicol Oltenia Râmnicu Vâlcea, eveniment deja intrat în tradiţia oraşului. Ca urmare a lucrărilor care se desfăşoară în zona centrală a oraşului, ediţia din acest an va avea loc pe str. General Praporgescu (segmentul dintre Primăria municipiului şi sediul Consiliului Judeţean) şi pe strada Constantin Brâncoveanu (pe porţiunea cuprinsă între sensul giratoriu de lângă primărie şi intersecţia cu Calea lui Traian). Ca urmare a organizării târgului, traficul rutier pe aceste artere de circulaţie va fi restricţionat începând de vineri, 3 aprilie, ora 15.00 până duminică, 5 aprilie, ora 20.00. Tot consecinţă a acestui eveniment, Pelerinajul de Florii, organizat sâmbătă, 4 aprilie, de către Arhiepiscopia Râmnicului, cu plecare la ora 17.30 de la Biserica ”Toţii Sfinţii”, va urma un traseu modificat faţă de cel anunţat iniţial, respectiv Calea lui Traian (până la sensul giratoriu de la Scuarul Revoluţiei) - bd. Tudor Vladimirescu (până la sensul giratoriu de la BCR) - str. General Magheru (până la sediul Administraţiei Finanţelor Publice) – str. Constantin Brâncoveanu (până la Biserica Sf. Dumitru) – str. General Praporgescu (până la intersecţia cu bd. Nicolae Bălcescu) – Arhiepiscopia Râmnicului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe