Poliţia şi DGASPC Vâlcea desfăşoară activităţi în cadrul campaniei „Copilărie fără delincvenţă”

joi, 19 martie 2015

 

Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii desfăşoară împreună cu DGASPC Vâlcea la Şcoala cu clasele I-VIII Nr.4 din Râmnicu Vâlcea Campania “Copilărie fără delincvenţă”. Luni, 16 martie a.c., la ora 18.00 a avut loc un seminar cu părinţii elevilor claselor a V-VII, seminar realizat de către elevii din “Consiliul prevenirii delincvenţei”. Astfel, aceştia au realizat o prezentare prin intermediul căreia au dorit să aducă la cunoştinţa părinţilor cauzele care, de multe ori, îi împing să adopte un comportament antisocial. La această activitate au participat poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, poliţiştii de proximitate, un reprezentant al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, Directorul unităţii de învăţământ, consilierul educativ şi psihologul şcolii. Părinţilor le-au fost expuse gândurile copiilor lor, modul cum înţeleg ei pedepsele, cum înţeleg să-şi trăiască copilăria, ce înţeleg prin libertate, dar mai ales li s-a cerut de către elevi să-i asculte şi să le devină cei mai buni prieteni. Deşi foarte emoţionaţi de prezenţa  reprezentanţilor mass-mediei locale, copii au reuşit prin sinceritatea lor şi modul destul de matur de a discuta cu părinţii lor să impresioneze pe toţi cei prezenţi şi au răspuns fără ezitare întrebărilor venite din partea adulţilor, spunând răspicat că doar împreună cu ei vor reuşi să aleagă drumul drept în viaţă. În continuare vor urma activităţi de informare în rândul cadrelor didactice şi un concurs unde cei mai buni elevi vor fi premiaţi, dar şi sondajul post-campanie, care va releva dacă aceste activităţi conduc spre schimbarea aşteptată.

Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe