Cine rămâne în picioare după DNA?

Cine ar fi crezut în 2004, când Traian Băsescu reuşea să câştige alegerile prezidenţiale aducând tema anti-corupţiei în prim-planul agendei publice, că peste zece ani subiectul va fi la fel de actual? Probabil nimeni. Însă realitatea ne-a contrazis, iar DNA a devenit o obişnuinţă nu doar în vieţile politicienilor, oamenilor de afaceri sau jurnaliştilor, ci şi pentru oamenii simpli. Avalanşa de anchete, dosare şi figuri importante perindate prin faţa instituţiei au adus cote de încredere de neimaginat pentru o instituţie care nu e „Biserică”, „Armată” sau „Pompieri”. Se vorbeşte deja de o amplă operaţiune de destructurare a reţelelor de putere, se fac comparaţii cu celebra „Mani pulite” din Italia anilor '90 şi, ca la orice cataclism, apare întrebarea: „Ce va fi după?”. Iar răspunsul acestei întrebări pentru lumea politică este: se adaptează sau dispare. Opinia publică îşi exprima mirarea când acţiunile procurorilor eclipsau aproape orice alt subiect în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. Alegerile au trecut, acţiunile s-au înteţit şi parcă nimic nu mai sparge zidul construit de DNA în jurul mass-media. Zilele încep şi se termină cu galbenul de breaking news al televiziunilor de ştiri. În contextul de faţă, nu pot să nu mă întreb ce înseamnă pentru partide şi pentru scena politică actuala stare de fapt în perspectiva anului electoral ce va urma.

Alegerile prezidenţiale, ca de fiecare dată, au resetat peisajul politic. O importantă ramificaţie a noului peisaj este adaptarea partidelor la tema justiţie/anti-corupţie. Nu că până acum n-ar fi fost prezentă, doar că acum pare că trece către o noua etapă cu un posibil punct culminant în anul electoral ce va urma: schimbarea clasei politice. Repeziciunea cu care cad capetele politice pe care le cunoşteam, cu care eram obişnuiţi de ani de zile, obligă partidele să se gândească serios cu CINE şi mai ales CUM se prezintă la alegeri în 2016.

Reticenţa faţă de schimbare e imposibil să nu existe, dar cred că ea apare în primul rând la politicieni, nu la structurile politice din care fac parte. Sau cel puţin aşa arată recentele dorinţe ale celor doi poli de putere politică, PSD şi PNL. PNL a adoptat în unanimitate schimbări de statut în ceea ce priveşte integritatea propriilor membri, iar Ponta promite acelaşi lucru pentru Consiliul Naţional ce se apropie pentru PSD. Diferenţa dintre cele două partide vine din consecinţele rezultatelor electorale din noiembrie. Puşi în faţa unei victorii la care nu se aşteptau şi care le-a asigurat supravieţuirea cu toate că la alegerile europarlamentare atât PNL, cât şi PDL au subperformat, politicienilor din noul PNL le vine foarte greu să se opună unor prevederi ce poate unora nu le convin, dar care sunt cu siguranţă dorite atât de Klaus Iohannis şi conducerea PNL, cât şi de opinia publică. De aici şi unanimitatea în luarea decizie. De partea cealaltă însă, Victor Ponta trăieşte în continuare de pe-o zi pe alta atât în fruntea guvernului, cât şi în fruntea propriului partid, iar războiul pe care acesta îl duce în interiorul partidului clamând schimbarea acestuia îi poate aduce multe pagube.

Schimbările statutare nu vor reprezenta singura luptă de dat pentru cele două partide. Fie că vorbim de examene mai mici precum voturi în Parlament pentru cererile justiţiei sau de chestiuni mai ample precum criteriile de eligibilitate pentru candidaţii din 2016, toate acestea vor fi lupte parte dintr-un război. Iar războiul acesta dintre cele două partide în ceea ce priveşte modul în care se prezintă publicului cred că va fi hotărâtor în perspectiva lui 2016. Percepţia va fi miza când, avându-le faţă în faţă, alegătorul se va întreba: „care-i mai puţin corupt?”, „care-i mai competent?” şi, în final, „pe care dintre cele două îl votez?”. Resursele limitate, fie ele financiare, umane sau de timp, ale celorlalte mişcări politice (M10, PMP, partide cu 3 membri ş.a.m.d.) mă fac să cred că suntem pe un drum care ne duce la un 2016 în care se vor opune doi competitori politici. De aici şi importanţa gestionării percepţiei publice în contextul unei viitoare competiţii electorale care va favoriza, poate mai mult ca niciodată, comparaţia.

Adi Zăbavă (www.adevărul.ro)