VIDEO Arhitecții care l-au denunțat pe primarul din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu: POVESTEA ȘPĂGII

luni, 16 martie 2015

Campania "Singur impotriva tuturor"

VIDEO Arhitectii care l-au denuntat pe primarul din Ramnicu Valcea

Arhitectul Serban Marinescu
Foto: Hotnews
 Șerban Marinescu are 36 de ani, este arhitect și asistent universitar la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. În 2013, împreună cu alți trei prieteni, tot arhitecți, a reacționat categoric atunci când primarul de Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, le-a cerut, fără ocolișuri, o șpagă de 10% dintr-un contract câștigat de aceștia pentru amenajarea unui spațiu public din oraș. Arhitecții câștigaseră concursul pe cont propriu, pe criterii transparente, așa că au luat decizia cea mai corectă cu putință: l-au denunțat pe primar. La ora actuală, Emilian Frâncu ispășește o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu executare, asta, însă, după ce prima instanță îl condamnase la 4 ani de închisoare cu suspendare și cu posibilitatea de a-și continua mandatul de primar, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.„Suntem patru arhitecți care acum trei ani am câștigat un concurs pentru amenajarea unei piețe publice în orașul Râmnicu Vâlcea. L-am câștigat în urma unui concurs și multă vreme nu s-a mai întâmplat nimic. Cam după 6 luni, am fost chemați la primărie. De menționat că între timp s-a schimbat administrația locală, fuseseră alegerile pentru Primărie și venise un nou primar. Adică noi am câștigat concursul pe vremea fostului edil, acum la conducere era un alt primar, Emilian Frâncu”, povestește Șerban Marinescu.O perioadă, a mers ca la carte „Toată lumea ne spunea «Aolio, ce-o să pățiți, sigur o să fie probleme, la șpăgi», dar uite că până atunci nu s-a întâmplat nimic. Deși au existat niște semnale, la un moment dat, foarte aproape de predarea proiectului. A apărut un domn, un prieten de-al domnului primar, care m-a invitat la o cafea, a insistat. Pe drum i-am zis «uite niște terase», dar n-a fost de acord să mergem acolo, zicea că sunt ziariști, și am mers în altă parte. Mi-a explicat că urmează să se organizeze licitația pentru constructorul care urma să pună în practică proiectul nostru și că oare cum să facem să câștige această licitație un alt prieten de-al domnului primar. Eu am fost absolut șocat, i-am explicat că nu mă pricep și că nu știam ce puteam să fac eu în această situație”, mai spune Marinescu.

A trecut încă o perioadă de timp fără să se întâmple nimic: „Noi ne încheiaserăm treaba, urma să ne facă plata, trebuia să primim 200.000 de euro”.

Valoarea totală a proiectului: 14 milioane de euro

„Apoi a început domnul primar să ne sune în niște momente de genul duminica, la ora opt seara, că să ne vedem la o cafenea în Băneasa. Nouă ni s-au părut niște chestii foarte ciudate, de ce să ne vedem în Băneasa? Până atunci ne vedeam doar în Primărie. Noi am refuzat, dar el nu se lăsa și tot repeta niște lucruri ciudate: că el și-a ținut promisiunea, acum să ne-o ținem și noi. Noi nu înțelegeam ce promisiune, că noi nu promiseserăm nimic. Începea să devină din ce în ce mai dubios și noi eram din ce în ce mai încordați”, își amintește arhitectul.

Astfel, cei patru arhitecți au căzut, la un moment dat, de acord că e posibil să fie vorba despre o faptă de corupție: mai concret, despre o eventuală mită. Au decis că e cazul să acționeze.

„Nu ne era teamă, dar era inconfortabilă situația. Ne-am dus la DNA, am zis că avem de făcut un denunț împotriva primarului din Râmnicu Vălcea. Când mi s-a pus foaia în față pe care să scriu DENUNȚ, abia atunci am realizat că se întâmpla ceva. Ni s-a propus să facem flagrant”.

Primarul Emilian Frâncu nu a renunțat și a insistat cu telefoanele și întâlnirile. „Într-o zi, venise din nou în București și ne-a chemat în recepție la hotelul Ibis. El a venit cu o hârtie A4 pe care era scris un calcul matematic, prin care se socotea mita – 10.000 de euro pentru televiziunea locală și 10.000 la primărie, pentru sponsorizarea Zilelor orașului. Colegul meu, care s-a întâlnit atunci cu el, a încercat să citească cu voce tare, a fost de acord. După care primarul s-a relaxat”.

Restul poveștii, în interviul de mai jos.

Campania „Singur împotriva tuturor”  este un demers de încurajare a luptei împotriva presiunilor de orice tip, exercitate de către șefi de instituții, politicieni sau magistrați împotriva celor mulți care lucrează în sistem, fie el public sau privat. Căutăm povești ale unor oameni care au avut curajul să înfrunte instituții, să demaște ilegalități și abuzuri, să schimbe legi. Până la finalul lunii martie, în fiecare săptămână, vom oferi propriile noastre exemple.

Campania se derulează în paralel cu lansarea în cinematografe, pe 27 februarie, a filmului regizat de Tudor Giurgiu, „De ce eu?”, inspirat de cazul procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis la doar 29 de ani, în aprilie 2002.

Pentru a păstra ce s-a câștigat cu greu în ultimii ani, cei care identifică abuzuri și au curajul să le demaște merită sprijiniți și apărați. Poveștile lor trebuie spuse. Le puteți posta la pagina de comentarii a articolelor din campanie  sau le puteți trimite pe adresa [email protected].

Expert Forum (EFOR) ar putea acorda consultanță cazurilor mai dificile pe care ni le semnalați.

de Cristina Hurdubaia     HotNews.ro

Luni, 16 martie 2015, 12:22 Dosare Anticoruptie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “VIDEO Arhitecții care l-au denunțat pe primarul din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu: POVESTEA ȘPĂGII”

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe