La Prundeni vin investitorii

luni, 9 martie 2015

Săptămâna plină pentru primarul comunei vâlcene Prundeni, Ion Horia Horăscu.
Pe lângă întâlnirile cu proiectanţii, constructorii, ce vor demara în acest timp investiţiile pe infrastructură-drumuri, canalizare, au venit la discuţii şi investitorii. Este vorba de o firmă din Slovacia care doreşte să investească şi în România într-o fabrică de procesare a materiilor prime naturale, pentru producerea pământului bio folosit la flori şi nu numai.
Investiţia va fi amplasată în fostul Complex de creşterea animalelor, de la Zăvideni şi va crea circa 30 de locuri de muncă pentru locuitorii din zonă.
Investitorul şi-a ales această locaţie, având în vedere faptul că are acces la toate utilităţile: drumuri asfaltate, apă, canalizare, gaz metan şi bineînţeles o bună deschidere şi colaborare din partea autorităţilor. La ora actuală reprezentantul firmei efectuează marketingul şi contractările pentru materia primă, urmând ca în scurt timp să înceapă şi investiţia propriu-zisă, cu amenajările necesare şi selectarea forţei de muncă. Cea mai mare parte a produselor vor lua calea Europei, dar şi a marketurilor din România.

Un alt investitor, de data aceasta din Italia, a contactat autorităţile locale pentru înfiinţarea unui depozit zonal specializat în distribuţia materialelor sanitare. A stabilit locaţia (satul Călina) şi-a ales colaboratorii, urmând să amenajeze locatia destinată investiţiei, la această dată depune documentele în vederea înfinţării societăţii comerciale la Registrul Comerţului. Se pare că în cel mult două luni, investiţia va fi operaţională.
La acestea se mai adaugă şi Parcul Fotovoltaic (investitori germani şi chinezi), sistemul de irigaţii de la Călina.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe