Adevărul „galben“ despre autostrada Sibiu-Piteşti

miercuri, 4 martie 2015

 

În ultimii doi ani, reprezentanţii PSD au încercat să scoată tronsonul Sibiu-Piteşti din lista de priorităţi a României în materie de construcţie de autostrăzi, folosind mai multe tipuri de diversiuni. Văzând că nu au sorţi de izbândă, la începutul anului 2015 şi-au dat seama de prostia pe care o încercau să o facă şi au acceptat faptul că acest tronson de autostradă este benefic pentru România. Dovada o reprezintă faptul că în ambele scenarii testate în forma finală a Master Planului (ES - sustenabilitate economică şi EES – sustenabilitate economică şi de mediu) din anul 2015, tronsonul dintre Sibiu-Piteşti se clasează pe primele două locuri, cu punctaje mult mai mari decât Comarnic-Braşov, segment cu care se află în „competiţie”. Dar, fiind de bună credinţă, spunem „mai bine mai târziu decât niciodată”! Problema nu este însă încheiată, contestaţia licitaţiei de atribuire a documentaţiei privind revizuirea / actualizarea studiului de fezabilitate reprezentând o nouă întârziere a proiectului, precum şi o dovadă a  incompetenţei reprezentanţilor PSD în a organiza cinstit şi corect o licitaţie.

Deranjant este faptul că, după ce la începutul anului 2015 autostrada Sibiu-Piteşti a beneficiat de un tratament corect în stabilirea punctajului obţinut (pe orice scenariu de lucru analizat şi după mai bine de doi ani de discriminare pe criterii politice) şi implicit prioritizarea ei, o serie de reprezentanţi ai PSD Vâlcea au început să iasă public şi să îşi aroge merite privind tronsonul de autostradă. Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, îi acuză public pe aceştia de ipocrizie şi demagogie, reamintindu-le că au fost muţi la toate încercările colegilor lor de la nivel central de a distruge din faşă acest proiect de autostradă, fiind complici ai acestei şmecherii prin tăcerea lor.

Preşedintele liberalilor vâlceni, Cristian Buican, a urmărit îndeaproape subiectul tronsonului de autostradă Sibiu-Piteşti în ultmii ani, atât prin interpelări, întrebări şi declaraţii politice, cât şi alte adrese şi memorii depuse la instituţiile abilitate. Ultimul astfel de exemplu concludent îl reprezintă adresa depusă la Ministerul Transporturilor, înregistrată cu nr. 43774 din 20.10.2014 (document ataşat). Prin această adresă semnată de parlamentarii PNL din judeţele Vâlcea, Argeş şi Sibiu se solicita revizuirea Master Planului din domeniul rutier şi introducerea tronsonului Sibiu-Piteşti ca prioritate naţională, în condiţiile în care în prima formă a Master Planului, tronsonul Sibiu-Piteşti era drum expres. În data de 9 decembrie 2014, prin intermediul unui răspuns oficial (document ataşat), Ministrul Ioan Rus îi anunţa pe deputaţii semnatari că „setul de observaţii şi sugestii cu privire la Master Planul General de Transport a fost preluat de consultantul Aecom în vederea includerii în Master Planul General de Transport, varianta revizuită”.

„În general, cei de la PSD şi în special membrii PSD Vâlcea au atins noi culmi ale minciunii şi ipocriziei. Au minţit cu neruşinare în privinţa  DN7D, se laudă cu autostrada şi nu au făcut nimic în acest sens, inventează poveşti şi distorsionează adevărul despre dezastrul pe care l-au lăsat în judeţ şi culmea culmilor, ne acuză tot pe noi, cei de la PNL. Cred că pierderea puterii la nivel judeţean i-a afectat puternic şi nu mai ştiu ce să facă. Dacă nu sunt în stare să ajute, măcar să tacă din gură. Sunt penibili! Dacă ei consideră că au vreun merit sau că rezolvă vreo problemă a judeţului Vâlcea, să vină cu documente, nu cu poveşti de adormit copii. Vâlcea s-a săturat de minciunile lor!” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe