S-a declanşat procedura de selecţie a doi membri ai Consiliului de Administraţie al RAJDP Vâlcea

duminică, 1 martie 2015

 

Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat recent declanşarea procedurii de selecţie a doi membri ai Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea. Având în vedere demisia lui Octavian Perpelea (fiul fostului prefect Mircea Perpelea) din funcţia de administrator al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea şi ţinând cont că mai este un post vacant de administrator, se impune, ţinând cont de dispoziţiile legale invocate, declanşarea procedurii privind selecţia a doi administratori ai RAJDP Vâlcea, după cum urmează: un reprezentant al Consiliului Judeţean Vâlcea, cu experienţă de cel puţin 5 ani în domeniul de activitate al regiei autonome sau în activitatea de administrare de societăţi comerciale ori regii autonome; o persoană cu experienţă în administrarea sau managementul unor regii autonome sau societăţi comerciale profitabile din domeniul de activitate al regiei autonome, inclusiv societăţi comerciale din sectorul privat (această persoană nu poate fi selectată din rândul funcţionarilor publici sau al altor categorii de personal din cadrul autorităţii publice tutelare sau al altor instituţii publice). Persoanele selectate vor fi numite, prin hotărâre, de către Consiliul Judeţean Vâlcea, în funcţiile de membri ai Consiliului de administraţie al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea, în conformitate cu prevederile din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011. Conducerea Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea este asigurată de către un Consiliu de administraţie, organ deliberativ compus din 5 persoane şi un director general. Prin adresa înregistrată la Consiliul Judeţean Vâlcea sub nr. 998 din 21 ianuarie 2015, RAJDP Vâlcea a înaintat demisia lui Perpelea Mihai Octavian, membru al consiliului de administraţie şi a solicitat desemnarea unei alte persoane în această calitate. În prezent, cadrul legislativ care stabileşte ansamblul de reguli care guvernează sistemul de administrare şi control în cadrul unei întreprinderi publice, raporturile dintre autoritatea publică tutelară şi organele întreprinderii publice, între consiliul de administraţie sau de supraveghere, directori sau directorat, acţionari şi alte persoane interesate, este Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. În înţelesul acestor dispoziţii legale, Consiliul Judeţean Vâlcea este autoritatea publică tutelară a Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea în această calitate, potrivit prevederilor din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011. CJ Vâlcea are competenţa de a numi şi revoca membrii Consiliului de administraţie al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea. RAJDP Vâlcea trebuie să fie administrată de un Consiliu de administraţie format din 5-7 persoane, după cum urmează: un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, licenţiat în ştiinţe economice şi cu experienţă în domeniul economic, contabilitate, de audit sau financiar de cel puţin 5 ani de la data obţinerii diplomei de studii superioare; un reprezentant al autorităţii tutelare, cu experienţă de cel puţin 5 ani în domeniul de activitate al regiei autonome sau în activitatea de administrare de societăţi comerciale ori regii autonome; 3-5 persoane cu experienţă în administrarea sau managementul unor regii autonome sau societăţi comerciale profitabile din domeniul de activitate al regiei autonome, inclusiv societăţi comerciale din sectorul privat. Aceste persoane nu pot fi selectate din rândul funcţionarilor publici sau al altor categorii de personal din cadrul autorităţii publice tutelare sau al altor instituţii publice. Aceştia se numesc de autoritatea publică tutelară, respectiv de Consiliul Judeţean Vâlcea şi de Ministerul Finanţelor Publice, în cazul reprezentantului acestei instituţii. Desemnarea membrilor Consiliului de administraţie al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea, inclusiv a reprezentantului Consiliului Judeţean Vâlcea se face în baza unei evaluări sau selecţii prealabile efectuate de o comisie organizată la nivelul autorităţii publice tutelare, formată din specialişti în recrutarea resurselor umane. Autoritatea publică tutelară poate decide ca această comisie de selecţie să fie asistată sau ca selecţia să fie efectuată de un expert independent, persoană fizică sau juridică specializată în recrutarea resurselor umane, ale cărui servicii sunt contractate. Ţinând cont de lipsa de fonduri cu care se confruntă bugetul judeţului Vâlcea, în contextul actual al crizei economice, pentru evitarea cheltuielilor determinate de achiziţionarea serviciilor unui expert independent, s-a decis ca selecţia a doi membri ai Consiliului de administraţie al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea să se efectueze de către o comisie formată din specialişti în recrutarea resurselor umane, numită prin dispoziţie a preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, care va stabili, totodată, şi criteriile de selecţie.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe