Păsat se laudă cu sute de kilometri de drumuri, modernizate VIRTUAL

duminică, 1 martie 2015

 

În data de 27 februarie 2015, în sala de conferinţe a Hotelului Continental din Drobeta Turnu Severin, a avut loc, Şedinţa ordonară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia. La evenimentul organizat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a participat şi vicepreşedintele cu atribuţii de Preşedinte, domnul Gheorghe Păsat ca reprezentant al Consiliului Judeţean Vâlcea. Tot din Vâlcea, din partea primăriilor Călimăneşti, Drăgăşani şi Stroeşti au fost prezenţi primarii Florinel Constantinescu, Cristian Nedelcu şi Tudor Velcu Istocescu.

Pe ordinea de zi a şedinţei au fost următoarele puncte: aprobarea Raportului de activitate – 2014, aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli – 2015, informarea privind stadiul implementării şi alegerea membrului titular şi supleant în Comitetul de Monitorizare a Programului Operaţional Regional 2014 – 2020 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene.

          Au mai participat reprezentanţii consiliilor judeţene Dolj, Olt, Gorj, Mehedinţi şi ai consiliilor locale din Slatina, Tg. Jiu, Drobeta Turnu Severin, Dăbuleni, Piatra Olt, Turceni, Baia de Aramă, Piscu Vechi, Izbiceni, Bustuchin şi Şişeşti.

Vicepreşedintele cu atribuţii de Preşedinte, domnul Gheorghe Păsat care a fost ales membru supleant în Comitetul de Monitorizare a Programului Operaţional Regional 2014 – 2020 a obţinut pentru judeţul Vâlcea introducerea ca prioritate numărul 1 modernizarea DJ 678 Limită judeţul Olt – Drăgoeşti – Olanu – Galicea – Budeşti ; DJ703 Jiblea – Sălătrucel – Berislăveşti - Limita judeţul Argeş ; modernizarea DJ 678A Tătărani – Galicea – Limită judeţul Argeş ; DJ 646 Băbeni – Tomşani – Costeşti – Mănăstirea Arnota însumând 116 kilometri cu o valoare estimată de 49,4 milioane Euro şi prioritatea numărul 2 modernizarea DJ 676 Cerna – Slătioara – Stroeşti – Copăceni – Lăpuşata – Roşiile – Tetoiu – Irimeşti ; DJ 676B Glăvile – Olteanca – Lăpuşata ; modernizarea DJ 605A Limită judeţul Gorj – Livezi – Grădiştea – Sineşti – Milostea – DN 67 însumând 112 kilometri cu o valoare de 47,6 milioane Euro. Cei 228 de kilometri de drumuri judeţene ce vor fi modernizaţi reprezintă aproximativ 24% din totalul de 961 de kilometri drumuri judeţene din Vâlcea.

Această şedinţă poate fi considerată un succes pentru Consiliul Judeţean Vâlcea prin prisma faptului că descarcă administraţia judeţeană de presiunea financiară pentru modernizarea drumurilor aflate în responsabilitatea noastră. În felul acesta ne putem concentra pe restul traseelor ce necesită modernizări. Axele judeţene prinse în POR 2014 – 2020 sunt priorităţi pentru infrastructura Vâlcii cu implicaţii economice semnificative”, declară vicepreşedintele cu atribuţii de Preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, Gheorghe Păsat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe