Duminica Ortodoxiei, la Catedrala Arhiepiscopală

duminică, 1 martie 2015

Astăzi, 1 martie 2015, în Duminica Ortodoxiei, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, însoțit de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala "Sfântul Antim Ivireanul" a Catedralei Arhiepiscopale, dirijată de prof. Marian Cristi Stroe. La slujbă au participat și s-au împărtășit numeroși credincioşi.

La momentul rostirii cuvântului de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie a citit "Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei", din care amintim următorul fragment:

"Faptele bune reprezintă cea mai sigură şi sănătoasă manifestare a dreptei credinţe. Credinţa se exprimă, se întăreşte şi se arată semenilor prin fapte: Credinţa - spune Sfântul Apostol Iacov - "dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi" (Iacov 2, 17). Iar Sfântul Ioan Gură de Aur, mare dascăl al Bisericii, comemorat în chip deosebit anul acesta de către Biserica noastră, completează aceste cuvinte spunând că: " Devreme ce faptele exprimă credinţa, credinţa adevereşte faptele".

Dragostea faţă de semenul nostru se arată mai ales prin faptele bune, care sunt rod al credinţei "lucrătoare prin iubire" (Galateni 5, 6), iar măsura credinţei noastre se dovedeşte prin faptele iubirii aproapelui, după cum ne învaţă acelaşi Sfânt Apostol Iacov: "Îţi voi arăta din faptele mele credinţa mea" (Iacov 2, 18).

"Hristos a devenit o persoană omenească, una singură şi reală, şi rămâne aşa în vecii vecilor, ca un frate între ceilalţi oameni. El veghează la respectarea fraţilor Săi, pe care aşa de mult i-a iubit, încât S-a făcut ca unul dintre ei", spune Părintele Dumitru Stăniloae. În mâna întinsă a aproapelui trebuie să vedem mereu mâna veşnic întinsă a lui Hristos către noi. Mâna săracului care cere se întâlneşte cu mâna lui Hristos din noi care oferă".

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe