|vineri, ianuarie 19, 2018
  • Follow Us!

Camera de Conturi a găsit la Primăria Govora abateri de 6,8 milioane lei 

primar-mateescu-govora

 

Continuăm să prezentăm astăzi noi date din rapoartele de control realizate de Camera de Conturi Vâlcea la unităţi administrativ-teritoriale din judeţ. Astfel, anul trecut, a fost efectuată o sinteză a rezultatelor acțiunii de audit desfășurată la Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Băile Govora, condusă de primarul liberal Mihai Mateescu, şi vizând perioada anului 2013 (valoarea abaterilor financiar-contabile fiind de 6,88 milioane de lei). Camera de Conturi a descoperit la Primăria Băile Govora că facturile de utilități aferente lunii decembrie 2012 au fost înregistrate în evidența contabilă la luna ianuarie 2013 deși aceste documente au fost primite la registratura entității în prima parte a lunii ianuarie și puteau fi înregistrate la perioada la care se refereau. Existau bunuri care au intrat în patrimoniul public sau privat al unității administrativ-teritoriale în diferite perioade de timp dar care nu au fost înregistrate în evidența contabilă. Bunurile care făceau parte, potrivit prevederilor legale din domeniul public al unității administrativ teritoriale (unități de învățământ, drumuri) erau înregistrate ca active ce se supun amortizării. Bunurile de natura obiectelor de inventar au fost înregistrate direct pe cheltuieli. Deși operațiunea de inventariere a fost organizată și s-a desfășurat, rezultatele acesteia nu au fost valorificate și înregistrate în evidența contabilă. Nu s-a realizat comparația între situația scriptică și cea faptică. Nu s-au inventariat toate elementele de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii. Deși s-a efectuat reevaluarea activelor fixe corporale de natura terenurilor și construcțiilor, rezultatele nu au fost înregistrate în evidența contabilă. Au fost înregistrate în evidența contabilă operațiuni economico-financiare pe bază de documente justificative care nu respectă în totalitate, prevederile legale de întocmire și înregistrare. Deși investiția „Bloc de locuințe str. Fagului” a fost finalizată, recepționată și dată în folosință, ea nu a fost trecută în categoria active fixe corporale, fiind menținută în continuare în categoria „Investiții în curs”. La ordonatorul terțiar de credite, există operațiuni economico-financiare care au fost înregistrate în evidența contabilă, în alte perioade decât cele în care au avut loc. Astfel, cheltuielile cu utilitățile aferente lunii decembrie 2012 au fost înregistrate în evidența contabilă la luna ianuarie 2013, deși facturile au fost primite la registratura entității în prima parte a lunii ianuarie 2013 și puteau fi înregistrate la exercițiul bugetar al anului 2012.

Primăria Băile Govora nu a actualizat cadrul general al operațiunilor supuse vizei de control financiar preventiv propriu. Deși acesta datează din anul 2005 și, chiar dacă au existat adăugări succesive, el nu a fost actualizat, conținând referiri la acte normative neaplicabile entității (Legea nr. 500/2002) și fără să conțină referiri la acte normative aplicabile (Legea nr. 273/2006 – legea finanțelor publice locale). S-a constatat că la nivelul ordonatorului terțiar de credite Liceul Tehnologic oraș Băile Govora, nu a fost organizat și nu se exercită controlul financiar preventiv propriu. Ordonatorul de credite nu a nominalizat persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu, nu a fost stabilit cadrul general al operațiunilor care se supun vizei de c.f.p.. Sistemul de control intern sau managerial nu funcționează ca un sistem integrat. Au fost proiectate și implementate anumite elemente ale acestuia dar există încă disfuncționalități. În perioada 2012-2014, au existat situații în care Primăria Băile Govora a calculat, înregistrat și încasat o taxă pe clădiri în cuantum mai mic decât cel legal. Există situații în care impozitul pe clădiri datorat de persoanele juridice a fost calculat într-un cuantum mai mic decât cel legal. Pentru un teren curți construcții folosit de către o persoană fizică, teren aparținând domeniului privat al Primăria Băile Govora, nu s-a calculat, urmărit și încasat taxa pe teren în perioada de prescripție de 5 ani.

 

Decontări fictive pentru deplasări în interes de serviciu

 

A existat o situație în care la Primăria Băile Govora au fost achitate cheltuieli cu deplasările (cazare) pentru un pachet de două persoane dar în realitate, entitatea a trimis în interes de serviciu o singură persoană. Imobilul din strada Palangine, nr. 17 este locuit încă de la data confiscării de către persoanele cărora le-a fost confiscat. În perioada aferentă termenului de prescripție civilă, de 3 ani, respectivii locatari au folosit imobilul fără aprobarea consiliului local, fără contract de închiriere și fără să achite vreo sumă drept chirie. S-a constatat că pentru spațiul din incinta Liceului Tehnologic Băile Govora, închiriat unui agent economic, în vederea desfășurării de activități comerciale (chioșc desfacere produse alimentare și nealimentare) nu s-a recuperat contravaloarea energiei electrice consumate de locatar, valoarea facturilor fiind achitată întegral de unitatea de învățământ. Documentele justificative pe baza cărora se înregistrează în evidența contabilă consumul de carburanți aferent microbuzului pentru transportul elevilor nu sunt întocmite conform prevederilor legale.

Măsurile dispuse și recomandările formulate de Camera de Conturi: finalizarea îmbunătățirii procedurii operaționale privind înregistrarea în evidența contabilă a operațiunilor economico-financiare consemnate în documentele justificative, aprobarea și implementarea acesteia; identificarea tuturor situațiilor de active fixe înregistrate eronat și corectarea lor în evidența tehnic operativă și contabilă; revizuirea și îmbunătățirea procedurii operaționale privind efectuarea înregistrărilor în evidența contabilă, aprobarea, implementarea și monitorizarea aplicării acesteia; finalizarea evidenței analitice a patrimoniului entității, efectuarea unei misiuni de inventariere a tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, compararea situației scriptice cu cea faptică și înregistrarea în evidența contabilă a eventualelor diferențe; verificarea tuturor activelor cuprinse în raportul de evaluare din punct de vedere al valorii reevaluate, existenței, apartenenței la domeniul public sau privat al unității administrativ-teritoriale; revizuirea și îmbunătățirea procedurii operaționale privind înregistrările în evidența contabilă, în mod cronologic și sistematic, pe bază de documente justificative legal întocmite, aprobarea, implementarea și monitorizarea respectării ei (de asemenea, se recomandă constituirea unei comisii care să stabilească consumul mediu efectiv de combustibul al tractorului care deservește sectorul „sere-spații verzi”); analizarea situației tuturor investițiilor în curs și înregistrarea ca active fixe a celor recepționate și puse în funcțiune; întocmirea, aprobarea și implementarea, la nivelul ordonatorului terțiar de credite a unei proceduri operaționale privind înregistrarea în evidența contabilă a operațiunilor economico-financiare, în mod cronologic si sistematic, cu ajutorul și în coordonarea ordonatorului principal de credite; actualizarea cadrului general al operațiunilor supuse vizei de control financiar preventiv propriu, particularizat pe specificul entității, aprobarea și implementarea acestuia; la nivelul ordonatorului terțiar de credite, cu ajutorul și sub coordonarea ordonatorului principal de credite, să fie organizat și exercitat controlul financiar preventiv propriu, conform prevederilor legale în materie; luarea tuturor măsurilor care se impun în vederea asigurării funcționării compartimentului de audit intern. Elaborarea, aprobarea și implementarea Regulamentului de organizare și funcționare a aparatului propriu al primarului; determinarea taxei pe clădiri în situațiile menționate în actele de audit, extinderea verificărilor asupra celorlalte situații în care se datorează taxa pe clădiri, stabilirea eventualelor diferențe, înregistrarea urmărirea și încasarea acestora, inclusiv asupra majorărilor pentru neplata la termen; calcularea impozitului pe clădiri în situațiile menționate în actele de audit, extinderea verificărilor asupra celorlalte situații în care se datorează impozit pe clădiri de către persoanele juridice, stabilirea eventualelor diferențe, înregistrarea urmărirea și încasarea acestora, inclusiv asupra majorărilor pentru neplata la termen, etc.

(Petre Coman)

Leave a Response