|luni, septembrie 24, 2018
  • Follow Us!

Asociaţia fantomă „Zona Metropolitană Rm. Vâlcea”, condusă de Marius Sima, desfiinţată de Consiliul Local 

marius-sima

 

La sfârşitul săptămânii trecute, cu majoritate de voturi, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat împuternicirea reprezentantului municipiului în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Râmnicu Vâlcea” să ceară încetarea activităţii asociaţiei. Întrucât asociaţia a fost creată pe vremea fostului primar Emilian Frâncu, cei cinci consilieri liberali au propus ca votul să fie amânat, considerând, prin vocea viceprimarului Eduard Vârlan, că „se pune carul înaintea boilor” şi că ar trebui mai întâi un audit la asociaţie şi apoi să se vadă dacă este nevoie de desfiinţarea ei sau nu. S-a mai adus în discuţie în şedinţa Consiliului Local că directorul ADI, Marius Sima, încasa un salariu de 45 milioane de lei vechi lunar, bani pe care i-a încasat din toamna anului 2013 până în august 2014, când Primăria Râmnicului a oprit finanţarea pentru asociaţie, pentru că aceasta nu-şi justifica activitatea. Consilierii independenţi Eusebiu Veţeleanu şi Iulian Voicu au susţinut propunerea Primăriei, mai ales că la comisia de specialitate li s-a pus la dispoziţie toate documentele din care reiese că acolo sunt nereguli mari. „Aş fi vrut să vă propun astăzi înlocuirea directorului general, mai ales că înţeleg că acolo sunt nereguli foarte mari, care frizează uşor penalul”, a spus Eusebiu Veţeleanu. Consilierul local Iulian Voicu a declarat la rândul său: „Oricum, cu ocazia lichidării, va fi numit un lichidator şi acesta va verifica orice eventuale nereguli. Deci nu avem cum să băgăm praful sub covor, pentru că cineva va trebui să răspundă. Deci clar se va face un audit cu ocazia lichidării, dacă se va admite de către AGA această soluţie de desfiinţare”. În raportul de specialitate al Primăriei Râmnicului, prin care s-a împuternicit reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Râmnicu Vâlcea” să ceară încetarea activităţii asociaţiei, se precizează printre altele: „Se constată încălcarea prevederilor art. 13 din Legea 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, în ceea ce priveşte inexistenţa în Statutul Asociaţiei a consiliului de administraţie ca organ de conducere al acesteia. De asemenea, din acelaşi Statut se observă identitatea atribuţiilor Consiliului Director şi a Adunării Generale, ceea ce face imposibilă realizarea obiectului de activitate al Asociaţiei potrivit scopului pentru care a fost înfiinţată. Deşi prin Hotărârea nr.1 a Adunării Generale şi Decizia nr. 1 a Preşedintelui Asociaţiei din data de 10.10.2013 a fost numit directorul general al acestei asociaţii, acesta a încheiat, începând cu data de 14.10.2013, un contract individual de muncă pe durată nedeterminată (cu toate că mandatul de preşedinte al Asociaţiei este de 4 ani), pe o altă funcţie decât cea existentă în Statut şi anume aceea de manager general. Din analiza documentelor prezentate la solicitarea preşedintelui Asociaţiei, se constată că directorul general a încălcat mai multe dintre atribuţiile sale prevăzute în statut, respectiv: nepunerea în executare a unor hotărâri ale Adunării Generale (Hotărârea nr.1/2013, Hotărârea nr.1/2014, hotărârea cu privire la creşterea cotizaţiilor iniţiale ale membrilor Asociaţiei); neelaborarea organigramei, a statului de funcţii şi regulamentului de organizare şi funcţionare a aparatului tehnico-executiv al asociaţiei în vederea supunerii spre aprobare Consiliului Director; neelaborarea regulamentului intern. Ca urmare a celor prezentate mai sus, se poate constata că aceasta asociaţie nu este funcţională întrucât nu-şi poate duce la îndeplinire scopul pentru care a fost înfiinţată pentru că din aceasta fac parte foarte multe unităţi administrativ-teritoriale şi, deja, au fost iniţiate demersurile pentru înfiinţarea unei alte asociaţii cu scop turistic la care au aderat toate localităţile turistice din imediata vecinătate a municipiului reşedinţă de judeţ, precum şi alte localităţi”.

 

Se va înfiinţa asociaţia „Zona Metropolitană Turistică Rm. Vâlcea”, cu mai puţine localităţi în componenţă

 

Tot în cadrul şedinţei Consiliului Local s-a aprobat asocierea municipiului Râmnicu Vâlcea – municipiu reşedinţă de judeţ cu staţiunile turistice şi localităţile de legătură aflate în imediata vecinătate – Călimăneşti, Băile Olăneşti, Băile Govora, Ocnele Mari, Mihăeşti, Vlădeşti, Păuşeşti Măglaşi, Bujoreni, Dăeşti şi Muereasca – în vederea înfiinţării Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Turistică Râmnicu Vâlcea”. S-a mai aprobat aportul municipiului la patrimoniul iniţial al asociaţiei în cuantum de 1.000 de lei, precum şi cotizaţia anuală a municipiului Râmnicu Vâlcea ca membru al asociaţiei în cuantum de 50.000 lei/an. În fine, preşedintele de şedinţă, Vasile Cocoş, a propus şi Consiliul Local a aprobat împuternicirea lui Ionuţ Didoiu (secretar al Primăriei Râmnicului) să reprezinte municipiul în consiliul de administraţie al asociaţiei şi ca preşedinte al consiliului de administraţie. Potrivit raportului de specialitate, staţiunile turistice şi balneoclimatice focalizate de municipiul reşedinţă de judeţ, localitate de asemenea cu un mare potenţial turistic, împreună cu localităţile de legătură Mihăeşti, Vlădeşti, Păuşeşti Măglaşi, Bujoreni, Dăeşti şi Muereasca, se constituie ca o zonă în care turismul este, şi poate deveni tot mai mult o forţă motrice de dezvoltare interdependentă şi a fiecărei localităţi în parte. Un exemplu elocvent în acest sens, este dezvoltarea accelerată a localităţilor de legătură mai sus amintite, facilitată îndeosebi de proxima vecinătate a municipiului Rm. Vâlcea şi a uneia dintre statiunile din zonă. Localităţile respective au avut după 1989 şi au încă o dezvoltare independentă, generată în bună măsură de iniţiative particulare, fără un aport şi un sprijin deosebit din partea autorităţilor publice din localităţile respective şi evident fără o adordare de ansamblu coordonată a întregii zone care indiscutabil că ar conduce la un ritm de dezvoltare mult mai intens, la valorificarea majoră a potenţialului întregii zone şi a fiecărei localităţi distinct. În toată zona de referinţă se practică deja cu succes diferite forme de turism, precum turismul balnear într-o proporţie covârşitoare, urmat de turismul de afaceri, turismul de odihnă şi într-o pondere mai mică, dar deloc de neglijat, turismul montan, turismul cultural şi de pelerinaje, turismul de sfârşit de săptămână, de vanatoare şi pescuit sportiv. Existenţa unei baze materiale deosebite este propice dezvoltării accelerate a turismului de afaceri, turism ce se poate practica cu succes tot timpul anului, cu atât atât mai mult cu cât, statiunile turistice din zonă şi centrul acesteia sunt aşezate din punct de vedere geografic aproape de centrul ţării, cu un acces facil şi notoriu. Turismul are o varietate de implicaţii economice întrucât turiştii contribuie la vânzările, profitul şi locurile de muncă la veniturile din taxe şi veniturile în general, înregistrate intr-o zonă turistică. Localităţile din zona de referinţă, potenţial asociate au o suprafaţă de 605 kmp şi o populaţie atestată la recensământul din anul 2011 de 139.436 persoane. Numărul total al salariaţilor în aceste localităţi era la nivelul anului 2012 de 47.387, din care lucrători cu comerţul cu ridicata şi cu amănuntul 8421, adică 17,77%, în hoteluri şi restaurante 2291 lucrători adică 4,84%, iar în activităţi de spectacole cultură şi recreere 673 persoane ceea ce reprezintă 1,43% din totalul salariaţilor. Capacitatea de cazare turistică în aceste localităţi este de 8.873 locuri. Dezvoltarea durabilă a întregii zone având ca motor turismul se poate realiza însă numai numai in cadrul unei asocieri in care potentialul fiecărei localităţi poate fi valorificat, amplificat prin potentialul celorlalte localităţi şi al tuturor împreună. Aplicarea unei strategii de dezvoltare comună având ca numitor comun turismul poate conduce la valorificarea potenţialului de dezvoltare a întregii zone, la atragerea de investiţii, de fonduri europene, guvernamentale şi private.

(Petre Coman)

Leave a Response