Transferul UMC Berbești către CET Govora se va realiza chiar şi fără acordul Fondului Proprietatea

luni, 9 februarie 2015

Exploatările miniere din Berbești și Alunu vor mai sta, o perioadă, la Complexul Energetic Oltenia, în urma unei decizii deloc surprinzătoare luată de acționarul minoritar de la companie, respectiv Fondul Proprietatea. Site-ul de ştiri gorjeexclusiv.ro scrie că reprezentanții Fondului în Adunarea Generală a Acționarilor de la CEO au votat împotriva acestui transfer, deși cam toate dezbaterile pe tema aceasta erau încheiate. Împotrivirea contează enorm, având în vedere că, potrivit statutului, deciziile legate de patrimoniul companiei pot fi luate doar cu 100% din voturi.

Transfer blocat

Potrivit, www.gorjexclusiv.ro, decizia a fost repusă pe ordinea de zi a ședinței Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, din 26 februarie, în speranța că, până atunci, oficialii Fondului se vor răzgândi. „Fondul Proprietatea s-a opus transferului, iar operațiunea este deocamdată blocată. Conform statutului companiei, astfel de decizii trebuie luate cu 100% din voturi. Am repus transferul pe ordinea de zi și la AGEA din 26 februarie, când decizia poate fi luată cu majoritatea voturilor acționarilor prezenți”, a precizat managerul CEO, Laurențiu Ciurel.

Transfer cu viza Ministerului Energiei

Opoziția Fondului Proprietatea este destul de absurdă, având în vedere că acest transfer a fost făcut sub coordonarea Ministerului Energiei. Oficialii Ministerului au anunțat chiar și finalizarea negocierilor, semn că până la trecerea carierelor din Berbești și Alunu la CET Govora nu ar mai fi trebuit să treacă mult timp. Pe surse am aflat că, potrivit legilor în vigoare, transferul minelor către CET Govora se poate realiza chiar şi fără acordul Fondului Proprietatea. S-a convenit ca CET Govora să plătească eșalonat sumele datorate cu titlu de preț, în termen de 10 ani. De asemenea, va fi achitată integral de către CET Govora cantitatea de cărbune livrată de Complexul Oltenia ulterior datei de elaborare a raportului de evaluare. Pe întreaga perioadă a derulării contractului de transfer și până la plata prețului, Complexul Energetic Oltenia va asigura managementul financiar la CET Govora printr-un reprezentant, conform deciziei părților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe