Noi prevederi referitoare la cota redusă de TVA la cazare

miercuri, 28 ianuarie 2015

 

             Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46/20.01.2015, a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 20/2015 pentru modificarea alin. (6) al pct. 23 din Titlul VI Taxa pe valoarea adăugată din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004.

Actul normativ prevede că se aplică cota redusă de TVA de 9% pentru tipurile de cazare în structurile de primire turistică cu funcţiune de cazare, prevăzute la art. 2 indice 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv:

- cazare fără mic dejun;

- cazare cu mic dejun - combinaţia prestabilită a serviciilor de cazare şi de asigurare a micului dejun, vândute sau oferite spre vânzare la un preţ total;

- cazare cu demipensiune - combinaţia prestabilită a serviciilor de cazare de asigurare a micului dejun şi a prânzului sau a cinei, vândute sau oferite spre vânzare la un preţ total;

- cazare cu pensiune completă - combinaţia prestabilită a serviciilor de cazare de asigurare a micului dejun, a prânzului şi a cinei, vândute sau oferite spre vânzare la un preţ total;

- cazare cu „all inclusive” - combinaţia prestabilită a serviciilor de cazare de asigurare a micului dejun, a prânzului, a cinei, a gustărilor dintre mese şi a oricăror altor servicii de agrement turistic oferite cu mijloace proprii ale structurii de primire turistică, vândute sau oferite spre vânzare la un preţ total.

Cota de TVA de 9% se aplică şi în cazul refacturării costului exact al unor astfel de operaţiuni în condiţiile prevăzute la pct. 19 alin . (4) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, cu excepţia situaţiilor în care este obligatorie aplicarea regimului special de taxă pentru agenţii de turism, prevăzut la art.152 indice 1 din Codul fiscal.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe