Victor Ponta: Nu cred ca PNL este pregatit sa preia guvernarea. Nu de Iohannis depinde schimbarea Guvernului

duminică, 11 ianuarie 2015

 

 Premierul Victor Ponta spune ca nu se teme ca vreun membru al coalitiei ar putea sprijini motiunea opozitiei contra Guvernului si nu crede ca PNL este pregatit sa preia guvernarea, adaugand ca Iohannis nu i-a spus nimic de un Guvern PNL, stiind ca un presedinte nu schimba majoritatea din Parlament.

"Categoric nu imi e teama, dar cei din opozitie, in urma votului din 15 decembrie, cand au fost 377 voturi pentru Guvern si 143 impotriva, au tot dreptul sa caute, sa convinga, sa aduca alaturi de ei inca vreo 140 de parlamentari ca sa treaca motiunea de cenzura. Eu, personal, nu cred ca se va intampla acest lucru", a spus liderul PSD la Romania TV, citat de Mediafax.

Intrebat daca presedintele Klaus Iohannis si-a manifestat vreodata opinia, in recentele intalniri avute cu acesta, in legatura cu schimbarea Guvernului si preferinta fata de un Guvern PNL, liderul PSD a spus ca niciodata Iohannis nu i-a adresat un cuvant pe aceasta tema si a apreciat ca seful statului cunoaste si respecta cu siguranta prevederile constitutionale, vazand, probabil, votul din Parlament in luna decembrie pentru sustinerea Guvernului.

"Stie foarte bine ca un presedinte nu schimba majoritatea din Parlament. Daca ar fi putut sa o schimbe Basescu, ar fi schimbat-o, cu siguranta. Deci, nu am avut o asemenea discutie, pentru ca nu era in atributiile presedintelui sa schimbe un guvern care tocmai a primit un vot in 15 decembrie cu o majoritate consistenta, daca nu chiar foarte mare", a adaugat Ponta.

El a precizat ca discutiile sale cu presedintele Klaus Iohannis sunt de tip informativ, deoarece seful statului abia "si-a luat in primire functia" si doreste sa afle situatia colaborarii din ultimii trei ani cu Republica Moldova, stadiul apararii sau al relatiilor cu NATO.

"Bineineles ca nu o sa fim de acord cu toate masurile deodata, o sa gandim la fel tot timpul, dar faptul ca in primul rand intreaba, se informeaza si cauta o solutie de succes, in sensul de a se implementa o anumita politica, cred ca asta trebuia facut tot timpul", a afirmat seful Guvernului.

Intrebat daca apreciaza ca PNL este pregatit sa intre acum la guvernare, Ponta a raspuns ca, din punct de vedere personal si subiectiv, nu crede acest lucru si a reluat ideea ca nu de presedintele Iohannis depinde schimbarea Guvernului, deoarece acesta, din punct de vedere constitutional, nu poate schimba guverne.

de I.R.     HotNews.ro
Duminică, 11 ianuarie 2015, 21:14 Actualitate | Politic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe