|miercuri, octombrie 18, 2017
  • Follow Us!

Accidente rutiere în localităţile Livezi şi Râmnicu Vâlcea 

accident Ionesti

 

În data de 22 decembrie a.c., în jurul orei 20.15, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că pe raza comunei Livezi a avut loc un accident în urma căruia a rezultat rănirea unei persoane. Cu ocazia deplasării şi cercetării la faţa locului s-a stabilit faptul că B. Constantin, din comuna Zătreni, de 37 de ani, a condus un moped neînregistrat, având permisul de conducere suspendat,  pe DN 67 B – Livezi, iar în dreptul unui imobil a acroşat două autoturisme ce erau staţionate pe marginea părţii carosabile. Conducătorului auto i-au fost acordate primele îngrijiri medicale de un echipaj SMURD, acesta refuzând categoric să fie transportat la spital. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.61 mg/l. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, „conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”. La data de 22 decembrie a.c., în jurul orei 12.35, M. Ion, de 47 ani, din com. Milcoiu, a condus un autoturism pe str.  Episcopiei şi la intersecţia cu str. Calea lui Traian a efectuat un  viraj la dreapta şi nu a acordat prioritate de trecere lui P. Ion, de 69 ani, care traversa strada pe marcajul pietonal, pe culoarea verde a semaforului electric, accidentându-l uşor. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a pietonului, fiind diagnosticat cu contuzie genunchi stâng regiune externă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest,  rezultatul fiind negativ, iar pietonul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, valoare 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările vor continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier. La data de 22 decembrie a.c., ora 13.30, D. Ion, din mun. Rm. Vâlcea, de 55 de ani, a condus un autovehicul, pe str. Ion Referendaru din mun. Râmnicu Vâlcea, iar in urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

Leave a Response