|miercuri, octombrie 18, 2017
  • Follow Us!

IPS VARSANUFIE: Fie ca sărbătoarea Naşterii Domnului şi Noul An să vă aducă multă sănătate, bucurii duhovnicești, împliniri şi ajutor întru toată fapta cea bună. La mulţi ani întru mântuire! Un An Nou binecuvântat! 

varsanufie

† VARSANUFIE,

CU DARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL RÂMNICULUI

 

IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL ȘI TUTUROR DREPTCREDINCIOȘILOR CREȘTINI DIN ACEASTĂ DE DUMNEZEU PĂZITĂ EPARHIE: HAR, MILĂ, PACE ȘI ÎNTRU TOATE BUNĂVOIRE, IAR DE LA NOI ARHIEREȘTI ȘI PĂRINTEȘTI BINECUVÂNTĂRI!

 

„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).

 

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

 

De şase săptămâni, fiecare dintre noi se pregătește prin post și prin rugăciune pentru ca această zi binecuvântată a Naşterii Domnului să nu rămână un eveniment istoric, ci să fie cu adevărat, o transformare sufletească, ca Hristos să se nască nu doar în ieslea peşterii din Betleemul Iudeii, ci mai ales în ieslea din inimile noastre.

În prima pagină din volumul al doilea al Filocaliei se relatează că un frate l-a întrebat pe un bătrân care a fost scopul înomenirii Fiului lui Dumnezeu. Iar bătrânul, răspunzând, a zis: „Mă mir, frate, că, deși auzi în fiecare zi Simbolul Credinței, mă mai întrebi despre aceasta. Totuși îți spun că scopul Întrupării Domnului a fost mântuirea noastră. Iar fratele a spus: în ce fel, părinte? Şi a răspuns bătrânul: Omul fiind făcut la început de Dumnezeu şi aşezat fiind în Rai, a călcat porunca şi prin aceasta a căzut în stricăciunea morţii. Pe urmă, fiind cârmuit prin Providenţa felurită a lui Dumnezeu generaţie după generaţie, a stăruit totuşi să sporească în rău, fiind dus de feluritele patimi ale trupului, până la deznădejdea de viaţă. Din această pricină Fiul Cel Unul Născut al lui Dumnezeu, Cuvântul cel mai dinainte de veci, […] ni s-a arătat nouă celor ce şedeam în întunericul şi în umbra morţii. Întrupându-Se din Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, ne-a arătat chipul unei vieţuiri de formă dumnezeiască. Şi dându-ne porunci sfinte şi făgăduind împărăţia cerurilor celor ce-şi vor rândui viaţa după ele şi înfricoşând cu chinurile veşnice pe cei ce le vor călca, iar mai pe urmă suferind patima mântuitoare şi înviind din morţi, ne-a dăruit nădejdea învierii şi a vieţii veşnice”.

Sfinţii Părinţi, în unanimitate, arată categoric că scopul Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, din Fecioara Maria, nu este altul decât mântuirea şi înnoirea omului. Sfântul Ioan Gură de Aur mărturiseşte în acest sens că nu există o oarecare altă pricină a înomenirii Fiului lui Dumnezeu, decât numai mântuirea omului: „Că Însuşi El, Dumnezeu fiind, nu pentru vreo altă pricină a îmbrăcat trupul nostru şi S-a făcut om pentru mântuirea neamului omenesc”.

Sfântul Grigorie Palama, sintetizând învățătura patristică de până la el, afirma: „Așadar, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om ca să dezlege legătura păcatului; să curățească întinăciunea cea după trup; să vădească dragostea lui Dumnezeu pentru noi; să arate până la ce adâncime ne-am înfundat în prăpastia relelor, încât a fost nevoie de întruparea lui Dumnezeu; să se facă începător și chezaș al învierii și al vieții celei veșnice, risipind deznădejdea noastră, făcându-Se Fiu al omului și luând apoi în schimb moartea, spre a-i face pe oameni fii ai lui Dumnezeu și părtași la nemurirea cea dumnezeiască”.

 

Dreptmăritori creştini,

Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic, deși S-a smerit, primind să Se nască într-un grajd de vite, într-o iesle, a fost slăvit de mărturia oștilor îngerești deasupra cărora nu este decât Dumnezeu. Îngerii cântau slava Celui Ce i-a umplut de lumina unei noi înțelegeri pe ei, cei de sus, și a venit să aducă pace și bunăvoire între oameni: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14). Îngerii au înțelescei dintâi taina valorii dată de Dumnezeu umanității, căci lumina de care erau înconjurați era îndreptată spre pământ. Și ea a fost văzută cu deosebire de păstori: „Şi în ţinutul acela erau păstori care stăteau pe câmp şi-şi păzeau turma, făcând noaptea de strajă. Şi iată, îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor şi ei s-au înfricoşat cu frică mare” (Luca 2, 8-9). Însă nu păstorii, ci îngerii au fost primii martori ai Nașterii Fiului lui Dumnezeu. Unul dintre îngeri, spune Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, s-a apropiat și i-a lămurit că lumina aceasta pe care ei o văd este datorată Pruncului Ce S-a născut în staulul alăturat și Care nu este altul decât Mesia Cel așteptat, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, făcut om adevărat pentru a ne ridica pe noi oamenii din robia păcatului, și Acesta, cu adevărat, va fi o bucurie pentru tot poporul, fiindcă este Mântuitorul tuturor: „Nu vă temeți … că vi S-a născut vouă astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 11). E de la sine înțeles că îngerul nu le-a putut spune doar acest cuvânt îngerilor, ci, cu siguranță, și multe altele, pe care păstorii le-au vestit, în mod firesc, și altora. Pe lângă cele auzite de la îngeri, păstorii au și văzut slava lui Dumnezeu și au înțeles multe din aceasta. Din primitori ai veștii celei bune, ei s-au făcut mesageri, mărturisitori ai acesteia: „Și s-au întors păstorii, slăvind și lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte le-au auzit şi le-au văzut aşa cum li se spuseseră” (Luca 2, 20).

Iată că primii martoriai Nașterii Domnului, alături de îngeri, sunt cei smeriți, păstorii, ca unii ce au acceptat ca slava lui Dumnezeu să-i cuprindă, pe când ceice erau mândri, care nu se vedeau decât pe ei înșiși, în trufia lor, nu ar fi putut fi pliniți în golul lor de lumina slavei lui Dumnezeu. Dumnezeu a rânduit ca aceşti oameni simpli să vadă cei dîntâi Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, tocmai pentru sinceritatea şi simplitatea lor. Mărturia pe care păstorii au dat-o despre Naşterea Domnului ne arată şi deschiderea acestor oameni către primirea Cuvântului în inima lor, căci ei căutau, în mod sincer, întâlnirea cu Dumnezeu cu bucurie multă în suflet.

Fiul lui Dumnezeu S-a născut ca om și a făcut ca martori ai acestei minuni și pe cei ce-Lcăutau pe Dumnezeu, prin cercetare, pe magii acelei vremi, arătându-le o stea neobișnuită care i-a condus mai întâi la Ierusalim, apoi la Betleem, cu siguranță după ceva timp de la Nașterea Mântuitorului, căci L-au găsit pe Acesta în „casă” și nu în staulul vitelor. Acest lucru ne face să credem că ei au venit să I se închine după a patruzecea zi, când Mântuitorul a fost dus la Ierusalim, unde El a fost mărturisit de Dreptul Simeon și Proorocița Ana, ca Cel Care va elibera toate popoarele din robia păcatului. Magii au văzut și au mărturisit în Pruncul din Betleem pe Cuvântul Cel din veșnicie, Dumnezeu adevărat și om adevărat: „Și intrând ei în casă, au văzut Pruncul împreună cu Maria, mama Lui, și căzând la pământ, s-au închinat Lui și deschizând vistieriile lor, i-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă” (Matei 2, 11). Mărturia aceasta pe care o dau magii este cu atât mai importantă, cu cât aceștia au devenit mărturisitori ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos în tot Răsăritul. Cei trei magi s-au cutremurat în faţa acestei mari taine şi mărturiseşte evanghelistul că ei şi-au schimbat de atunci viaţa, şi-au schimbat drumul vieţii, întorcându-se acasă pe un alt drum, pe o altă cale, nu pe cea dorită de Irod (Matei 2, 12).

Dreptul Simeon și Sfânta Proorociță Ana au fost, de asemenea, martori ai dumnezeirii Pruncului din Betleem, cunoscând că prin Acest Prunc va veni mântuirea tuturor neamurilor, accentuând astfel că Hristos este Dumnezeu adevărat. Dreptul Simeon a văzut aceasta în Duh și mărturisea tuturor: „Lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre Prunc tuturor celor ce așteptau mântuirea în Ierusalim” (Luca 3, 37).

 

Iubiţi fii şi fiice întru Hristos Domnul,

Iată că Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a născut și pentru noi, S-a coborât  în ieslea inimilor noastre, aducându-ne tuturor bucurie mare: „Vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că-n cetatea lui David vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 10-11). Domnul a venit în această lume, dăruindu-ne puterea de a birui păcatul, de a birui orice păcat şi chiar moartea, însă pentru aceasta trebuie să-L primim în inima noastră; trebuie ca Hristos să Se nască la modul real în inima noastră, iar evenimentul istoric al Naşterii Domnului să se transforme pentru noi într-un moment existenţial. Toate textele liturgice mărturisesc că Hristos Se naşte pentru noi dacă suntem pregătiţi a-L primi în sufletul nostru. Acum şi de fiecare dată prăznuim Naşterea lui Hristos în inimile noastre şi nașterea noastră întru Hristos şi nu comemorăm un eveniment, ci trăim aievea în noi înşine acest fapt al Naşterii. Timpul istoric devine un timp al veşniciei spre care Hristos Domnul ne conduce pe fiecare dintre noi. Şi dacă Hristos Domnul a avut la Naşterea Sa martori, care au mărturisit pentru noi acest moment al mântuirii noastre, atunci, cu atât mai mult, noi, cei de astăzi suntem chemaţi să devenim martori şi mărturisitori ai Naşterii Domnului pentru lumea contemporană. Mărturisirea cea mai vie este aceea prin care arătăm, nu în cuvinte multe, ci prin faptele noastre, că Hristos S-a născut cu adevărat în inima noastră. Dacă semenii noştri vor vedea că Hristos Cel Născut în Betleemul Iudeii S-a născut şi trăieşte în noi înşine, atunci cu adevărat suntem martori şi mărturisitori ai Naşterii Domnului. Lumea de astăzi are, poate mai mult ca oricând, nevoie de mărturia noastră, aceea că Hristos S-a născut şi vieţuieşte în noi înşine, precum şi noi vieţuim în El.

Dacă privim în jurul nostru, putem vedea cum se încearcă ca Hristos să fie astăzi alungat din lumea noastră, mai mult chiar decât a făcut Irod în vremea Naşterii Fiului lui Dumnezeu. Societatea în care trăim dorește să-L alunge din ea pe Hristos Cel ce S-a Născut pentru a noastră mântuire. De aceea, fiecare dintre noi suntem chemaţi să fim martori neclintiţi ai Naşterii Domnului, să arătăm prin modul nostru de vieţuire că Hristos S-a născut în inima noastră şică trăim realmente în Hristos. Viaţa autentică în Hristos este cea mai vie mărturie, pe care o putem da lumii, că Hristos încă Se naşte în sufletul şi inima noastră. Numai trăirea Naşterii Domnului ca realitatea ontologică a fiinţei noastre mai poate regenera societatea noastră. Numai trăirea întru Hristos ne mai poate ridica din starea mai mult decât amorţită în care trăim. Vedem cum toate valorile autentice ale omenirii sunt răsturnate rând pe rând și aceasta nu face altceva decât să-l distrugă pe om şi să ne distrugă pe noi ca popor binecuvântat.

 

Iubiţi fii duhovniceşti,

În această zi de prăznuire a Naşterii Domnului, zi plină de bucurie şi lumină, doresc să pun în inima voastră, inimă de adevăraţi creştini, un cuvânt de întărire şi de binecuvântare. Poporul nostru, nu de puţine ori, a fost nevoit să mărturisească înaintea tuturor credința sfântă în Hristos cel născut din Fecioara Maria în ieslea peșterii din Betleem. Să dovedim şi noi, prin viaţa noastră, că deşi nedorit de lume Hristos Se naşte și în sufletele noastre iar mărturisirea acestui adevăr să o facem prin faptele noastre. Să nu ne lăsăm amăgiţi de nimeni şi nimic, mărturisindu-L pe Hristos aşa cum se cuvine ca lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului celui binecredincios(Luca 2, 32).

Fie ca sărbătoarea Naşterii Domnului şi Noul An să vă aducă multă sănătate,  bucurii duhovnicești, împliniri şi ajutor întru toată fapta cea bună.

La mulţi ani întru mântuire! Un An Nou binecuvântat!

 

Al vostru al tuturor, de tot binele voitor şi către Hristos Domnul, Cel Născut în ieslea Betleemului, rugător,

 

† VARSANUFIE,

Arhiepiscopul Râmnicului

Leave a Response