Muncitorii de la Exploatarea Minieră Berbeşti, în pericol să-şi piardă locurile de muncă

luni, 22 decembrie 2014

• Complexul Energetic Oltenia a anunţat Consiliul Judeţean Vâlcea că în buget mai există finanţare doar pentru luna ianuarie a anului viitor.

Aproape 1.000 de muncitori de la Exploatarea Minieră Berbeşti-Alunu sunt în pericol să îşi piardă locurile de muncă. Complexul Energetic Oltenia a trimis o adresă către Consiliul Judeţean Vâlcea în care descrie situaţia.

Complexul Energetic Oltenia a anunţat Consiliul Judeţean Vâlcea că în buget mai există finanţare doar pentru luna ianuarie a anului viitor.

Potrivit tvr.ro, Complexul a trimis către Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii un plan de concediere colectivă.

Singura soluţie pentru ca minerii să nu rămână fără loc de muncă este ca Exploatarea Minieră Berbeşti-Alunu să treacă în administrarea CET Govora S.A. şi să se formeze, astfel, Complexul Energetic Vâlcea.

Dacă minele vor intra în conservare, se va crea un efect de avalanşă, iar CET Govora nu va mai avea de unde să achiziţionezele cărbunele necesar funcţionării activităţii. Demersurile de desprindere a Exploatarii Miniere Berbeşti şi de formare a Complexului Energetic Vâlcea au început de aproape doi ani, dar nu au fost finalizate.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe