Şpârle şi şopârle, 22.12.2014

duminică, 21 decembrie 2014

• Ipocrizie maximă la vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Persu, secretar executiv al PSD! În mai toate şedinţele extraordinare ale CJ Vâlcea, când trebuia votat preşedintele interimar al instituţiei, Persu declara sus şi tare că toţi consilierii judeţeni ai PSD vor vota orice propunere a PNL în privinţa alegerii unui vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte, totul doar în interesul judeţului şi pentru a debloca situaţia de criză politică de la vârful instituţiei. Însă, Persu una spune şi alta face, pentru că la două şedinţe extraordinare, PSD fie a absentat, fie a votat împotriva propunerii ca Gheorghe Păsat să preia atribuţiile de preşedinte. Colac peste pupăză, Persu şi compania au cerut prefectului Dumitru Cornoiu să atace în contencios administrativ decizia CJ Vâlcea de alegere a lui Păsat şi Bulacu, ceea ce va conduce la noi instabilităţi şi incertitudini la nivelul celei mai importante instituţii din judeţ.

• Fostul prefect de tristă amintire Petre Ungureanu poate fi catalogat „omul scandalului”. Abia s-a uscat cerneala pe protocolul dintre PNL şi PDL, că Petre Ungureanu a şi intrat în conflict deschis cu mai toată conducerea noului PNL Vâlcea. Ultima „faptă” a lui Ungureanu se referă la cererea susţinerii în partid a cuplului Bogdan Pistol-Alina Lupu, propunere care a stârnit valuri de dezbateri contradictorii în sânul liberalilor. Pentru că a văzut că nu are „priză” în rândul conducerii PNL Vâlcea, Petre Ungureanu şi-a dat zilele trecute demisia din funcţia de purtător de cuvânt al PNL Vâlcea. Mare „pagubă-n ciuperci”!

• Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea (director Bogdan Marinescu) a organizat joi, 18 decembrie, în condiţii excelente Gala Sportului Vâlcean 2014, un eveniment care a recompensat cei mai buni sportivi din judeţ. „Ziarul de Vâlcea” a primit o diplomă „pentru sprijinul acordat sportului de performanţă în anul 2014”. Trebuie să spunem că cel mai bun sportiv vâlcean al acestui an a fost desemnat atletul Rareş Toader, de la Clubul Sportiv Chimia, fiul învăţătoarei Alina Toader şi al preotului Eduard Toader, toţi domiciliaţi în Călimăneşti. Felicitări tuturor câştigătorilor din domeniul sportului!

• Administratorii judiciari ai combinatului susţin că au şi un plan B de reorganizare a combinatului, după ce vânzarea Oltchim către un investitor strategic a eşuat vineri. Avocatul Gheorghe Piperea, care este unul din administratorii societăţii, a declara recent: "Încercăm să ne descurcăm cu Oltchim aşa cum este el în momentul de faţă. Planul B constă în continuarea identificării unor surse de finanţare pentru creşterea producţiei şi o reducere şi mai mare a costurilor. Dacă pe parcurs mai apar investitori interesaţi, atunci vom supune oferta lor aprobării creditorilor".  Avocatul susţine că tabelul final al creditorilor este gata şi că va fi depus la tribunal pe 7 ianuarie 2015. Ulterior, la finele lunii ianuarie, va fi prezentat creditorilor şi planul de reorganizare, mai spune Gheorghe Piperea, menţionând că, undeva la începutul lunii martie, documentul urmează să fie supus aprobării creditorilor şi judecătorului sindic.
• Dupa ce ca a ramas fara echipa, fotbalistul vâlcean Mihai Costea o duce prost si in viata sentimentala. Fostul atacant al Stelei s-a despartit in urma cu doua luni de Daniela Crudu, dupa ce bruneta a aflat ca fotbalistul „o traducea” cu o blonda din Valcea pe nume Alina. Cei doi aveau o relatie de aproape un an, timp in care Nila a reusit sa ascunda adevarul de iubita oficiala. Problema e ca dupa ce s-a despartit de Daniela, Costea s-a trezit si fara Alina. Tanara a pus piciorul in prag si i-a spus fotbalistului sa-si vada de treaba lui, dupa ce acesta ar fi avut cateva iesiri mai violente la adresa ei. In prezent, Mihai locuieste la cateva strazi de Alina, in cartierul Baneasa, insa valceanca i-a dat „interzis” sa mai vina s-o vada.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe